Plecare |
Loc in Camera Dubla |
12.05, 26.05, 2.06, 9.06, 25.08, 1.09, |
300 € |
-Supliment SGL: 90 euro
-Reducere a 3-a persoană: 20 euro
Servicii Incluse
-4 nopți de cazare la pensiune 3* în Dubova, pe malul Dunării
-Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă
-Seară bănățeană cu program folcloric
-Vizite conform descrierii
-Transport cu autocar clasificat
-Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă
Nu sunt incluse
-Asigurarea storno
-Cheltuieli personale
-Intrările la obiectivele turistice
-Excursiile opționale
-Barca prin Cazanele Dunării (de la 65 lei/ persoană – aprox. 2 ore)
Excursii opționale neincluse în tarif-
Plimbare cu barca de la Insula Ostrov la cetățile medievale din Defileul Dunării: 35 euro/ persoană (taxa de vizitare a insulei Ostrov nu este inclusă în tarif)
Complex La Vella 3«+ www.lavella.ro
Localizare Complexul La Vella este situat în Clisura Dunării, în localitatea Dubova, între Cazanele Mici și Cazanele Mari. Locația oferă o vedere panoramică minunată asupra împrejurimilor.
Facilitățile complexului Complexul La Vella dispune de restaurant, bar și terasă chiar pe malul Dunării. Oaspeţii beneficiază de acces gratuit la internet.
Facilitățile camerelor Toate camerele sunt dispuse către Dunăre, afișând zi de zi o panoramă de neuitat. Dotările includ TV cu ecran plat, frigider, internet wirelles și aer condiționat. Băile private oferă duș sau cadă, uscător și articole de toaletă.
PUNCTE DE IMBARCARE
Bucuresti, Pitesti, Slatina, Craiova
Ziua 1: București – Cetatea Severinului – Orșova – Dubova (aprox. 400 km)
Pornim din București de dimineaţă și ne îndreptăm entuziaști spre Defileul Dunării. Facem un popas la Cetatea Severinului, ctitoria lui Ladislau I și poartă de legatură între Europa Răsăriteană și cea Apuseană. Trecem prin Orșova și admirăm faleza și controversata Biserică romano-catolică ridicată într-o perioadă istorică nu tocmai favorabilă. Anii 70, în plin comunism, mai exact. Lăcașul de cult deține de altfel mai multe trăsături care stârnesc inevitabil, uimire. Arhitectura iese din orice tipare și include o serie de
mesaje camuflate, iar pictura, ascunde la rându-i un număr de personaje neobișnuite precum Lenin, John Lennon, Nadia Comăneci sau Florin Piersic. Ne continuăm drumul spre Dubova, locul unde vom petrece următoarele 4 nopți, pe malul Dunării, adevărată oază de reconfortare.
Ziua 2: Cazanele Dunării – Băile Herculane (aprox. 90 km)
Ziua de astăzi se va dovedi o autentică aventură! Ne dedicăm dimineața plimbării pe Dunare cu vaporașul prin cea mai frumoasă porțiune a defileului, Cazanele Mari și Cazanele Mici. Câștigăm senzația vântului prin plete, un loc în primul rând la spectacolul naturii și șansa de a descoperi spații și detalii inaccesibile de pe mal. Admirăm faimosul Cap al lui Decebal, cea mai mare sculptură în piatră din Europa pe malul stâng al Dunării, dar și Tabula Traiana contra-punctul în marmură, datând din perioada primelor războaie daco-romane, aflat pe malul sârbesc. Ne îndreptăm atenția spre Mănăstirea Mraconia, ascultăm legenda vechiului edificiu acum acoperit de ape și istoria puținelor obiecte de cult salvate. Facem un scurt popas și la Grota Veterani, loc acoperit de mister, bănuit a face legatura subterană cu cetățile dacice, dar și platformă naturală de artilerie pentru armatele austriece în confruntarea cu navele otomane. După voiajul pe apă ne așteaptă Băile Herculane, stațiunea care a depășit cândva în faimă Karlovy Vary și care spune povestea primelor terme romane sau pe cea a elegantelor edificii în stil seccesion sau baroc. Facem o promenadă prin centrul istoric și sesiuni foto din loc în loc.
Ziua 3: Cascada Bigăr – Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița – Morile de Apă de la Rudăria (aprox. 226 km)
După micul dejun ne îndreptăm spre Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, spațiu arhicunoscut pentru frumusețea peisajului, calcarele jurasice sau speciile rare care și-au găsit aici adăpost. Ținta preocupărilor noastre rămâne însă Bigăr, cascada cuprinsă o dată în topuri drept “cea mai frumoasă” dar și faimoasă deopotrivă, în lumina noilor sale…provocări. Facem o plimbare reconfortantă până la Izbucul Bigar care alimentează cascada și admirăm locul de trecere a Paralelei 45 prin țara noastră, un univers fotogenic în sine. Urmează o oprire la poalele Munţilor Almajului în Parcul Mulinologic Rudăria, restaurat sub patronajul Muzeului Astra din Sibiu. În complex se găsesc 22 de mori cu ciutură aflate în perfecta stare de funcționare pe care rudărenii le păstrează ca pe o adevărată comoară și care atrag anual simpatia a mii de turiști. Ne bucurăm și noi de ritmurile mai puţin obişnuite: scrâşniturile pietrelor de moară în vuietul râului.
Ziua 4: Croazieră de la Insula Ostrov la cetățile medievale Ladislau, Golubac, Tricule și Drencova (aprox. 160 km)
După un mic dejun energizant, ne pregătim pentru explorare pentru că vom avea de văzut lucruri nemaivăzute (excursie opțională). Călătorim pe malul Dunării spre Moldova Nouă și după o oră ajungem la Cetatea Ladislau, unde ne înviorăm cu o drumeție ușoară. Vechea cetate medievală a fost construită de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg în secolul al XV-lea, într-o vreme când invaziile otomane erau tot mai frecvente în nordul fluviului. Apoi e timpul să ne așezăm la un prânz delicios cu preparate tradiționale bănățene la o pensiune de pe malul Dunării. Traversăm spre Insula Ostrov, un paradis verde și liniștit, care se întinde pe 1600 de hectare. Ne facem siesta cu o plimbare prin rezervația naturală, gazdă pentru zeci de specii de păsări, dar și pentru cai sălbatici. Continuăm explorarea Defileului Dunării și pornim pe apă înapoi spre Dubova. Legănați de valuri, admirăm satele riverane și ruinele cetăților medievale scăldate de apele Dunării: Cetatea Golubac, Cetatea Tricule și Cetatea Drencova.
Ziua 5: Drobeta Turnu Severin – Cetatea Severinului – București (aprox. 400 km)
Intrăm în Drobeta Turnu Severin, oraș cu origini străvechi, întemeiat în urmă cu două milenii de către străbunii daci și luăm cunoștință cu Turnul de Apă, stabiliment principal destinat alimentării orașului cu apă, între anii 1910 – 1913. Tot în Drobeta vizităm Muzeul Porțile de Fier, recent redeschis, pentru a vedea un colţ dintr-un paradis pierdut, ceea ce a fost insula Ada-Kaleh și Piciorul Podului lui Traian, construit de Apolodor din Damasc. Revenim în București spre sfârșitul zilei.
Ce te va încânta în această călătorie
-Croaziera pe Dunăre prin cea mai frumoasă porțiune a defileului Dunării, Cazanele Mari și Cazanele Mici
-Parcul Național Cheile Nerei și noile contururi ale cascadei Bigăr
-Legătura dintre argonauți, lâna de aur și Valea Cernei la Băile Herculane, stațiunea care a cucerit figuri imperiale și inspirat compunerea unui vals
-Faimosul Cap al lui Decebal de pe malul Dunării, cea mai mare sculptură în piatră din Europa
-Ritmul pietrelor de moară în vuietul râului în Parcul Mulinologic Rudăria
-Plimbarea cu barca de pe Insula Ostrov, care străbate peisajul asezonat cu cetăți medievale, de la Moldova Nouă până la Cazane
Într-o excursie de cinci zile te invităm să descoperi una dintre cele mai spectaculoase zone ale țării, Banatul Montan și Clisura Dunării, locul unde Carpaţii se întâlnesc cu Dunărea şi formează împreună cel mai lung defileu natural din toată Europa.
Cazanele Dunării
Cazanele Dunării reprezintă porţiunea de defileu a fluviului, între localităţile Dubova şi Ogradena, unde apa este forţată să treacă printre munţi. Aici lăţimea Dunării se îngustează, iar fluviul intră în România bolborosind. Curenţii din adâncuri sunt extrem de puternici, la suprafaţă apa dând aparenţa de fierbere., de unde și numele de cazane. Barajul de la Porţile de Fier a mai încetinit din viteza curentului, care depăşea 18 km/h. De ambele părți ale satului Dubova, stâncile prăpăstioase ale Cazanelor Dunării se înalță la 250 m deasupra fluviului care înaintează tumultos. Peisajul este impresionant. Vegetația abundentă, mediteraneană, se catără prin crăpăturile stâncilor.
Chipul lui Decebal
Cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei a fost finanţată şi promovată de omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan. A durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să o termine, realizarea ei costând în final, peste un milion de dolari. Executarea lucrării s-a desfăşurat în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. Sub Chipul lui Decebal este săpată în stâncă inscripţia, în latină: DECEBAL REX – DRAGAN FECIT (Regele Decebal – făcută de Drăgan). Istoricul pasionat de cultură dacă a vrut astfel să susţină contribuţia românească la cultura europeană și să valorifice trecutul traco-dac al ţării.
Tabula Traiana
Chiar în fața statuii, dar pe malul sârbesc, se găsește de aproape 2000 ani o placă memoriala antică (“Tabula Traiana”), monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105.
Băile Herculane
Stațiunea Băile Herculane își trage numele de la legenda romană a lui Hercule, care și-a vindecat rănile pricinuite de Hidră îmbăindu-se aici. Cele nouă izvoare cu conținut divers de minerale și temperaturi de 36-60°C sunt folosite în tratamentul mai multor afecțiuni. În sec al XIX-lea, patronajul regal a făcut din Herculane una dintre cele mai la modă stațiuni din Europa. Stațiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta (Sisi). În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Deși la ora actuală minunatele clădiri baroce au devenit ruine care așteaptă reabilitarea, valoarea arhitecturală a stațiunii este inestimabilă, iar peisajele de vis.
Cascada Bigăr
Cascada Bigăr este unul dintre cele mai frumoase locuri din ţara noastră. Cei de la site-ul „The World Geography“, au fost atât de impresionaţi de micuţa cascadă românească, încât au plasat-o în fruntea topului cascadelor unice în lume, iar publicaţia „Huffington Post” a numit-o “un loc magic, desprins parcă din basme”. Cascada Bigăr face parte din Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnita. Apa care formează cascada izvorăște de la 200 de metri altitudine și se varsă în râul Miniş peste un con calcaros acoperit cu muşchi, formând o perdea de apă la baza conului și un colț de natură de o frumusețe unică. Cascada este situată exact pe paralela 45, ceea ce este, de asemenea, unic.
Linia ferată Oravița – Anina
Linia ferată Oravița – Anina este prima cale ferată montană de pe teritoriul României şi poate şi cea mai frumoasă. Pe 35 km întâlnim nu mai puțin de 85 de poduri și tuneluri 14. Construită în timpul Imperiului Austriac, reprezintă un monument cultural unic in România, precum şi o realizare tehnică deosebită. A primit supranumele de “Semmeringul bănățean” datorită asemănării cu faimoasa cale ferată Semmering din Austria, construită doar câţiva ani mai devreme. Astăzi, trenul care circulă pe această rută este format dintr-o locomotiva româneasca construită special pentru linia Oraviţa – Anina şi doua vagoane cu bănci din lemn, construite în anul 1914. Vagoanele au fost reconditionate de mai multe ori, carcasa şi interiorul au rămas însă neschimbate, pastrând farmecul de altă dată. Viteza medie a trenului este de 17 km/h, distanţa dintre Oraviţa şi Anina este parcursă în circa 2 ore.
Morile de apă de la Rudăria
La poalele Munţilor Almăjului din Banatul Montan, localitatea Rudăria îşi trăieşte veacurile pe nişte ritmuri mai puţin obişnuite: scrâşniturile pietrelor de moară în vuietul râului. În Complexul Mulinologic de la Rudăria, recent restaurat sub patronajul Muzeului “Astra” din Sibiu și aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, se găsesc 22 de mori cu ciutură pe care rudărenii le păstrează ca pe o adevărată comoară.
Timișoara
Timișoara are o îndelungată tradiție ca cel mai prosper și dezvoltat dintre orașele bănățene, fiind primul din România cu canal navigabil și cel dintâi din Europa în care s-a introdus iluminatul stradal, precum și unul dintre primele din lume cu tramvaie trase de cai. Începând cu sec. al XIV-lea, Timișoara a servit drept capital a Banatului, având rol-cheie în campaniile duse de Iancu de Hunedoara împotriva turcilor, care au cucerit orașul în 1552, domnind de aici asupra ținuturilor învecinate, până în 1716. Habsburgii, care i-au alungat, s-au dovedit a fi stăpâni relative blânzi în următoarele două secole, perioadă în care orașul și-a dobândit multe dintre trăsăturile specifice.
Drobeta-Turnu Severin
Orașul are origini străvechi, fiind întemeiat de daci pe Dunăre, acum peste 2000 de ani, sub numele de Drobeta. Cuceritorii romani au lăsat urme mai vizibile., dintre care se remarcă piciorul Podului lui Traian, construit peste Dunăre de către arhitectul Apollodor din Damasc, la ordinele împăratului, în 103–105 d. Hr. Două cioturi din acest edificiu impunător sunt încă vizibile din incinta Muzeului Porțile de Fier. În jurul muzeului pot fi văzute ruinele băilor romane și ale castrului ridicat de cuceritori pentru apărarea podului peste Dunăre.
Porțile de Fier
Porțile de Fier este un defileu al Dunării străjuit de stânci prăpăstioase. În trecut, avea o faimă îngrozitoare, din cauza cataractelor, vâltorilor și bancurilor care îngeunau și restricționau navigația. Odată cu ridicarea celui mai mare baraj hidroenergetic din Europa, fluviul a fost pe deplin îmblânzit. Conceput în 1956 ca proiect în parteneriat româno-iugoslav, hidrocentrala Porțile de Fier I a implicat contribuția ambelor părți, cu sisteme de turbine și ecluze pe maluri, legate printr-un baraj deversor și un pod care funcționează ca șosea internațională. Lucrările de execuție s-au întins pe perioada 1960-1972 și au ridicat nivelul fluviului cu 33 m. Barajul a scufundat două locuri deosebite – insula Ada Kaleh și Orșova Veche și au redus debitul maxim al Dunării.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.