Plecari: 10.06; 24.06; 01.07; 15.07; 22.07; 12.08; 19.08; 09.09l; 16.09.2025 |
De la 1047 Euro /pers – Loc in DBL |
de la 890 € /pers (Reducere 15 % Early Booking – valabila pana pe data de 28.02.2025)
Supliment de single – 295 €
Reducere a 3-a persoană în cameră – 30 €
Reducere copil 6-12 ani – 45 €, pentru cazare în cameră dublă cu 2 adulţi.
Servicii Incluse
-Bilet de avion Bucuresti – Dubrovnik – Bucuresti
-Transfer aeroport – hotel – aeroport
-Transport cu autocar/minibus clasificat
-7 cazări hotel de 3*;
-7 mic dejun;
-6 cine;
-Vizita Budva, Dubrovnik;
-Însoţitor din partea agentiei pe traseu.
Nu sunt incluse
-Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe si cheltuieli personale.
-Excursiile optionale pentru grup minim 30 de persoane;
-Asigurare (storno + medicala).
OPTIONALE
1. Excursie Kotor si Perast – 58 €/ /pers
2. Excursie Cetinje – 58 €/ /pers
3. Excursie Riviera Adriatica- 58 €/ /pers
4. Podgorica si Lacul Skadar- 63 €/ /pers
Hoteluri contractate ȋn sezonul 2024:
✓ Budva- Hotel Villa MonteRio 3*
✓ Dubrovnik – Hotel Vis 3*
*Ȋn sezonul actual, se va opta pentru aceleaşi hoteluri sau unele similare.
GRUP MINIM: 35 PERSOANE
Ziua 1. Bucuresti – Dubrovnik – Budva
Călătoria noastră începe pe Aeroportul Henri Coandă, unde, după formalitățile vamale zburam catre Dubrovnik. După aterizare, ne imbarcam in autocarul de transfer si ne îndreptăm spre Muntenegru unde ne vom petrece urmatoarele zile de vacanta. In cursul serii sosire si cazare la hotel in Budva. Dupa servirea cinei, ne vom intalni cu ghidul pentru o scurta “sedinta tehnica”! … pentru a discuta programul pentru urmatoarele zile.
Ziua 2. Budva – Cetinje
Mic dejun. In prima parte a zilei vizitam Budva, metropola turistica a Muntenegrului, oras infiintat de greci in secolul al IV-lea i.Hr. si apoi fortificat in Evul Mediu. “Riviera Budva” se intinde pe aproape 21 de kilometri de la Trsteno la Buljarica, ca o panza de 17 plaje care imprejmuiesc mica statiune de la Marea Adriatica. Ne bucuram de peisajele spectaculoase, iar odata ajunsi in centrul istoric al orasului, pasii ne indeamna pe stradutele pline de viata, admirand monumente istorice, Bisericile Sf. Trojica, Sf. Ivan, Sf. Bogorodica si Sf. Sava, cea din urma datand din 1143. Ne lasam ademeniti de atmosfera calma a promenadei flancata de localuri si terase cochete, unde gasim si locul perfect pentru a savura o cafea si a schimba impresii cu ceilalti camarazi de drum.
Dupa-amiaza va propunem o excursie optionala la Cetinje – capitala istorica a Muntenegrului . Prin arhitectura sa urbana, orasul Cetinje este o reflexie si totodata subiect de reflectie a istoriei tumultoase a acestui stat ex-yugoslav. Ne oprim la manastirea construita in 1484 si la Palatul Regelui Nicolae. Apoi ne continuam plimbarea pe korzo, promenada orasului, o zona pietonala animata de artisti de strada, terase cochete, cafenele moderne, aflate in preajma Academiei de Arte. Admiram resedinta prezidentiala, apoi ne indreptam spre Biserica Ćipur ridicata pe fundatia vechii manastiri Crnojević din secolul al XV-lea. Noua manastire, ridicata in 1701 pastreaza moastele Sf. Ioan Botezatorul si o bucata din Crucea Sfanta. Cetinje ne surprinde placut, fiind un oras cu o mostenire culturala unica, cu oameni care par sa pretuiasca viata asa cum o faceam si noi nu demult, in tihna.
Seara ne intoarcem in Budva pentru cazare si cina la acelasi hotel.
Ziua 3. Fiordul Kotor – Perast
Program liber in Budva au excursie optionala la Kotor, pentru a admira cel mai sudic fiord din Europa. Fortareata navala venetiana intre secolele XV-XVIII, orasul Kotor este un adevarat monument in aer liber. Ne plimbam printr-un labirint medieval de muzee, biserici, palate venetiene care-ti va pune sangele in miscare. Vizitam Catedrala Sf. Tryphon, un monument arhitectural si istoric din secolul al V-lea. Tot aici, pastrand traditia de secole, localnicii ne fac pofta cu sunca uscata, maslinele amestecate cu rozmarin de munte si ghirlandele de smochine uscate stranse cu frunze de dafin. Mergem cu autocarul de-a lungul Fiordului Kotor, unul dintre cele mai frumoase din lume, deseori denumit “Fiordul Sudului”, inclus pe lista Patrimoniului UNESCO din 1979. O experienta care iti va taia respiratia. Zona este uluitoare, cu stanci calcaroase care se reflecta in apa ca o oglinda fermecata. Geometria stancilor sfideaza legile fizicii si ofera un miraj magnific, parand in acelasi timp un fiord sau un canion inundat.
Ne continuam excursia si ne indreptam spre orasul venetian Perast din Muntenegru, iar drumul nostru serpuieste prin superbul Fiord Kotor. Pregatiti-va aparatele foto pentru a surprinde peisaje spectaculoase desprinse dintr-un film. Timp liber in Perast. Va propunem optional o plimbare cu barca pana pe Insula Ostrov unde vizitam biserica Gospa od Škrpjela -„Fecioara de pe stanci” , unde se rugau marinarii inainte de a pleca pe mare.
Seara ne intoarcem in Budva pentru cazare si cina la acelasi hotel.
Ziua 4. Budva – relaxare pe malul Adriaticii
Vom servi din nou un mic dejun copios pe meleaguri straine, unde zona de coasta a Muntenegrului ofera o priveliste minunata spre apele albastre ale Adriaticii! Avem ocazia sa ne bucuram de soare, plaja, baie in mare…… Este una dintre cele mai frumoase coaste din lume si frumusetea ei nu te va lasa indiferent. Centrul vechi al Budvei este un loc uimitor, unde puteti descoperi istoria si traditia acestui minunat oras din Muntenegru. Cazare si cina la acelasi hotel din Budva.
Ziua 5. Riviera Adriatica – Sveti Stefan – Manastirea Rezevici – Bar
Mic dejun. Program liber in Budva sau excursie optionala pe Riviera Adriatica.
Prima oprire va fi la Sveti Stefan, o fortăreață veche contruita in secolul al XV-lea cu case din piatra vechi si legată de continent printr-un istm îngust. Azi este un luxos resort hotelier. Plaja de vis cu vedere la insuliță este, de asemenea, unică și cu siguranță este una dintre cele mai frumoase plaje din Muntenegru.
Urmatoarea vizita din programul de azi este o frumoasa si veche manastire ortodoxa din Muntenegru – Manastirea Rezevici. Istoria acesteia se leaga de istoria clanului Pastrovic, care a vietuit intr-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Coastei Adriatice, intre Budva si Petrovac. Cea mai veche ramura a acestui clan purta numele de “Rezevici”, nume purtat mai apoi de manastirea si de raul din apropiere. La un anumit loc, pe apa raului Rezevici, comunitatea se aduna pentru a tine sfat, pentru a judeca pricinile ivite intre ei sau pentru a-si alege conducatorii. Tot in acest loc erau alesi si printii ce au domnit peste clanul Pastrovici; ultimul dintre ei a fost printul Stefan Stiljanovic – cunoscut in popor ca Sfantul Stefan – ale carui sfinte moaste se si afla in Catedrala din Belgrad. Datorita valorii sale istorice si culturale, Manastirea Rezevici se afla sub protectia UNESCO.
Ne continuam excursia noastra pe Riviera Adriatica si ne oprim in frumosul oras Bar, situat in partea de sud-est a Muntenegrului pe malul Marii Adriatice , un important centru turistic al tarii. Dar pe langa superbele plaje si peisaje marine, va invitam la o plimbare prin Orasul Vechi sau Stari Bar, situat in apropiere, pe dealul Londsa, langa muntele Rumija. Vechiul Bar, denumit si “Orasul Fantomelor” reprezinta prima asezare a orasului Bar, inainte de a se construi o noua zona a orasului. Casele au fost construite inca din secolele al X-lea si al XI-lea si putem inca admira ruinele Catedralei Sf Gheorghe, parti din apeductele din secolul al XVI-lea si parti din Bisericile Sf Ecaterina si a Sf Veneranda. Aici se gaseste si cel mai batran maslin din lume, care are intre 2000 si 2500 de ani.
Moment de răgaz (timp liber):
Si cum dimineata a fost una destul de solicitanta, suntem convinsi abia asteptati pauza de pranz. Va invitam sa degustati cateva dintre preparatele traditionale muntenegrene cum ar fi: carne fripta de miel, pivski kajmak (o crema de lapte din Piva), supa de peste, crap sau chefal prajit acompaniat de un pahar de vin Vranac sau Krstac. La desert comandati dulciuri facute cu branza, piersici sau pepene galben. Pofta buna!
Seara ne intoarcem in Budva pentru cazare si cina la acelasi hotel.
Ziua 6. Podgorica – Lacul Skadar
Program liber in Budva sau optional excursie la Podgorica, capitala si cel mai mare oras al tarii. Ajungem in Podgorica si incepem vizita cu un scurt tur panoramic unde avem ocazia sa mai aflam despre istoria locurilor. Amestecul de stiluri arhitecturale de la Podgorica reflecta istoria turbulenta a orasului si a tarii. Ca parte a Imperiului Otoman pana in 1878, Podgorica are numeroase exemple de arhitectura turceasca. Cele mai vechi parti ale orasului, Stara Varoš (orasul vechi) si Drač sunt tipice acestui fapt, cu doua moschei stralucitoare. Partea noua a orasului Nova Varoš (orasul nou) are strazi mai largi, cu un aspect ortogonal si este considerata astazi ca fiind Centrul orasului.
Dupa ce ne-am lasat fascinati de farmecul orasului pornim spre lacul Skadar, cel mai mare lac cu apă dulce din Peninsula Balcanică, una dintre putinele regiuni mlastinoase din zona mediteraneeana, amplasat între Albania și Muntenegru. Lacul este totodata si unul dintre putinele locuri din Europa, alaturi de delta noastra, unde se mai gasesc pelicani, fiind renumit pentru bogatia de pasari migratoare, care vin aici an de an si isi fac cuiburi pe malurile sale. Ca atare a fost declarat una dintre cele mai importante rezervatii ornitologice din Europa.
Pregatiti aparatele foto pentru ca ne vom imbarca la bordul unui vaporas care ne va purta intr-o spectaculoasa croaziera in acest paradis ornitologic.
Seara ne intoarcem in Budva pentru cazare si cina la acelasi hotel.
Ziua 7. Budva – Dubrovnik
Mic dejun. Dupa un sejur minunat petrecut in Muntenegru suntem nerabdatori sa pornim la drum si ne indreptam catre Croatia. Plecam la drum spre orasul pe care Byron l-a descris drept Perla Adriaticii. Orasul Dubrovnik a fost intemeiat in secolul al XVI-lea, adapostind in portul sau o flota comerciala recunoscuta timp de secole in intreaga lume. Intram animati de o curiozitate… De ce a fost ales Dubrovnic de echipa serialului Urzeala Tronurilor ca loc de filmare? De indata ce pornim la pas prin vechiul oras, gasim si raspunsul: scenografia e perfecta pentru scenele pline de fantezie din serial. Palatele superbe, capele renascentiste, cladiri venetiene si vile elegante cu influente baroce strajuiesc stradutele pavate cu piatra cubica. Avem motiv sa ne oprim la Biserica Franciscana cu cea mai veche farmacie din lume. Apoi ne atrag ca niste magneti fortareata Lovrijenac si Minceta. Mergem pe Stradun – principala artera pietonala din cetate, si vedem alte vestigii ale gloriei acestui oras-port: biserica San Salvadore, Palatul Rectorilor, superbul Palat Sponza, Turnul cu Ceas, simbol al orasului, Biserica Sf. Vasile, Manastirea Dominicana, Portul vechi si Fortareata Ravelin. Admiram Catedrala din Dubrovnik – cu o istorie interesanta – o impresionanta bazilica baroca a carei reconstructie ar fi fost finantata de insusi marele rege cruciat Richard Inima de Leu. Apoi ne facem timp pentru cumparaturi, pentru a savura o cafea si admira peisajul citadin. Seara ne vom opri la un restaurant cu specific sa schimbam impresii si sa ne bucuram de deliciile locale.
Celebritati ca Beyoncé, Roman Abramovici, Sir Roger Moore si Bob Geldof au fost zariti pe aici, ba mai mult, orasul vechi din Dubrovnik a devenit o locatie populara de cinema in ultimii ani. De exemplu, aici au fost filmate scene ample pentru “Game of Thrones”,” Star Wars” sau “Robin Hood”.
Ne indreptam spre hotelul nostru din zona Dubrovnik pentru cazare.
Ziua 8. Dubrovnik – Bucuresti
Călătoria noastră a ajuns la final. Ne deplasăm la aeroport, unde ne îmbarcăm în zborul spre casă, încercați de un sentiment de bucurie, dar și cu aparatul foto plin amintiri ale frumuseților vizitate.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.