Plecari Bucuresti |
Loc in Camera Dubla |
17.04* Paste; 05.06; 14.08.2025 |
279 € |
NOTA: Tarif /pers de la 209 EURO (Reducere 25 % Early Booking – valabil pana pe data de 31.10.2024)
Supliment de single: 95 €
Reducere a 3-a pers. in triplă: 15 €
Copil 6-12 ani reducere 25 € în cameră dublă cu doi adulți.
Pentru plecarea din 17.04* Paste se achita un supliment de 20 €.
Servicii Incluse
-Transport cu autocar climatizat;
-4 cazări hotel de 3*;
-4 mic dejun;
-ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu
Nu sunt incluse
-Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
-Excursiile opționale pentru un grup minim de 30 de persoane;
OPȚIONAL
1. Excursie Voivodina – 40 €/ /pers
2. Excursie Serbia de Est – 52 €/ /pers.
3. Croaziera pe Dunare si Sava – 40 €/ /pers.
Trebuie să vezi
Fortăreața Kalemegdan
Situată la confluența râului Sava cu Dunărea, în parcul cu aceeași denumire este un monument excepțional și principalul punct de atracție al Belgradului. Impresionează și captivează pe oricine prin minunatele priveliști și mai ales prin istoria sa.
Catedrala Sf. Sava
Cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani a fost incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. Aceasta a fost ridicată pe locul unde au fost arse în 1595 moaştele Sf. Sava, primul arhiepiscop al Serbiei.
Novi Sad și Sremski Karlovci (opțional)
Al doilea oraș ca mărime din Serbia, cunoscut și ca „Atena sârbească” , Novisad este capitala provinciei Voivodina. În limba sârbă înseamnă “plantații noi”, sau “Neoplanta” în latină, nume dat de Maria Tereza orașului. Sremski Karlovci este un centru cultural și istoric, unde în anul 1699 a fost semnat Tratatul de pace dintre austrieci și turci.
Hoteluri utilizate ȋn sezonul 2024:
Belgrad: Hotel Elegance 3*
*Ȋn sezonul actual, se va opta pentru aceleaşi hoteluri sau unele similare.
Ziua 1. București – Belgrad
Ne îmbarcăm în autocar la ora 6.30 dimineaţa din Autogara Centrală – București și plecăm pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Oprim la Taverna Sârbului, delectându-ne încă de pe teritoriul românesc cu primele savori sârbești. Trecem Dunărea la Porțile de Fier și continuăm drumul pe malul sârbesc al Dunării, până la Cetatea Golubăț. Aflată la 4 km de localitatea omonimă, cetatea se înalță spectaculos pe stâncile înalte de bazalt, imaginea sa oglindindu-se în apele line ale Dunării. Ajungem după-amiaza târziu în Belgrad, și ne rămâne timp să facem un scurt tur de oraș. La început, ne încearcă un puternic sentiment de déjà vu: aceleași clădiri stereotipe, bulevarde largi flancate de blocuri de locuințe, cartiere urbanizate în stilul caracteristic al epocii comuniste. Apoi totul se schimbă și putem să admirăm clădirile și monumentele istorice îmbăiate în lumini ambientale, atracțiile pe care le vom vizita în următoarea zi. Ne îndreptăm spre hotel pentru cazare.
Ziua 2. La pas prin Belgrad …
Micul dejun ne pregătește pentru un tur intensiv al unui oraș care are multe de povestit. Asediul nostru începe prin Poarta Leopold, punctul de acces către centrul istoric. Belgradul s-a ridicat pe vechea Cetate Singidunum, fondat de un trib celtic și transformat de romani într-un centru de apărare la granița imperiului. Cetatea se află în Parcul Kalemegdan, un spațiu ce se întinde până la malurile Dunării și ale Râului Sava. La distanță de câțiva pași zărim: Poarta Zindan, Poarta lui Despot, Fântâna Romană, Biserica Ruzica, Muzeul de Istorie Naturală, Monumentul Recunoștinței Franceze, Poarta Vidin și Turnul cu Ceas. Lăsăm în urmă cetatea și facem o scurtă oprire la Catedrala Ortodoxă Arhanghelul Mihail, construită la ordinele domnitorului Milos Obrenovic, în 1837 iar peste drum zărim şi Palatul Prinţesei Ljubica. Ne continuăm plimbarea pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele și magazinele foarte en vogue. Aici găsim un oraș vibrant, plin de viață și istorie, cu edificii civile în stil neoclasic sau baroc ce poartă amprenta Habsburgică de sec. XIX. După ce ajungem în Piața Republicii, intrăm în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului, corespondent al celebrului Montmartre din Paris, cu o puzderie de cafenele și cârciumi unde odinoară își făceau veacul scriitori, artiști și actori la sfârșitul secolului XIX. Câteva dintre localuri mai primesc și astăzi oaspeți, Dva Jelena, Zlatni Bokal și Tri Sesira. În cârciumi, notele muzicale readuc atmosfera de început de secol XX, cu chansonete sau folk și jazz autohton și clinchet de pahare, acompaniate de o animație veselă și voci petrecărețe. Vizita noastră continuă cu Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani, incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. De aici, pornim spre Belgrad-ul nou ca să aflăm de ce mai dăinuie nostalgia epocii Josif Broz Tito. Trecem peste Râul Sava și admiram fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist cunoscut și ca Palatul Federației, Turnul Genex și Centrul Sava. Intrăm în epoca Tito vizitând Mausoleul lui Tito în care este înmormantat şi care se află în Casa Florilor. Aici sunt expuse cadourile, obiectele personale, o colecție impresionantă de bastoane, decorațiile, mașinile lui Tito – printre care și un Rolls Royce Phantom V din 1960. E posibil să ai impresia că te-ai întors în timp, lipsește doar o fanfară militară, uniformele și steagurile cu secera și ciocanul. Părăsim epoca Tito, pornind pe ulițele strâmte și strâmbe din Zemun, cândva un cartier mai rău famat care actualmente a prins culoare și curaj și își trăiește a doua tinerețe. Între noi fie vorba, aici se găsește cel mai bun street-food din Belgrad. Oprire obligatorie la Cetatea Zemun cu al său Turn Millenium… și moment pentru poze.
Moment de răgaz: (program optional)
Seara mai rămîne timp să ne înfruptăm din preparatele supra-calorice, dar extrem de gustoase ale bucătăriei sârbești, și să ciocnim paharele pline de sljivovica (slibovița), rakija (rachiu) sau variantele sale mai fanteziste cu diverse arome precum cea de gutui, caise sau nuc. Ar fi păcat să nu gustăm din păcătoasa medovaca (băutura ursului), o variațiune a rachiului în care mierea este vedetă. Hai să ciocnim cupele, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată …) Cazare în Belgrad.
Ziua 3. Voivodina – Sremski Karlovci – Novisad – Belgrad
Servim micul dejun. Urmează program liber pentru cei care doresc sa descopere pe cont propriu minunatul oraș de pe râul Sava, Belgrad, iar pentru cei care sunt dornici să extindă aventura pe meleagurile sârbești, propunem o excursie opțională spre nord, în provincia Voivodina. Șoseaua ne poartă prin peisaje rurale pline de farmec, trecând pe lângă muntele Fruska și pădurile Lyndon care ascund printre coroanele codrilor dese cele 16 mănăstiri ortodoxe ridicate aici în Evul Mediu. Ne oprim în pitorescul oraș Sremski Karlovci. Clădirile vechi baroce ne amintesc de turtele dulci de marțipan. Zăbovim cât să aflăm de istoria colorată și multi-culturală a locului şi trecem pragul Catedralei Ortodoxe Sf Nicolae.
Moment de răgaz:
Este bucuria fiecărui călător să afle despre cultura și valorile locurilor vizitate. Și cum ai putea face mai bine acest lucru în Karlovci decât prin a gusta două dintre ˝celebritățile˝ localității: vinul Bermet și prăjiturile Kuglof. Povestea lor e mai lungă, dar îți dezvăluim doar faptul că ele sunt o moștenire lăsată de coloniștii germani din sec. XVIII. Vinul Bermet este mândria localnicilor, așa că, golim cupele până la fund. Nici că ne-ar fi greu s-o facem… Ocazie perfectă să ne cunoaștem mai bine, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. La urma-urmei, suntem camarazi de drum și nu-i exclus să mai fim și altădată … Am ajuns și in Novisad, al doilea oraș ca mărime din Serbia. Păstrând tradiția încă din timpul guvernării austro-ungare, Novisad este astăzi un centru cultural înfloritor, cu o istorie legată de o pleiadă de intelectuali și artiști de notorietate din Serbia. Din Piața Libertății, punctul zero al orașului, putem face scurte incursiuni spre atracțiile principale: Palatul Episcopal Ortodox, Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe, Teatrul Național și Sinagoga, una dintre cele mai bine păstrate lăcașuri de cult de acest gen în Europa. Ne plimbăm la pas pe aleile pietonale și ne amestecăm în mulțimea de oameni, localnici sau călători care nu fac altceva decât să trăiască clipa.
Seara ne întoarcem în Belgrad cu amintiri frumoase din călătoria noastra prin Voivodina.
Ziua 4. Serbia de Est : Manastirea Manasija – Pestera Resava -Lisine- Smederevo
Dimineața, după micul dejun, avem timp liber in Belgrad sau va propunem o excursie optionala inedita in Serbia de est. Un peisaj de natura frumoasa, care a fost locul unei lungi istorii turbulente, astazi este regiunea satelor mici de munte, a credintelor si obieciurilor ciudate, a fanteziei si a traditiilor, a surselor de apa minerala sanatoasa, a cascadelor uimitoare si a delicioaselor specialitati locale. Ne vom incepe calatoria cu o vizita la Manastirea Manasija, construita ca o adevarata fortificatie militara, cu turnuri si ziduri, pentru a proteja Biserica Sfintei Treimi de otomani. A fost construita in timpul domniei despotului Stefan Lazarevici la inceputul secolului al XV-lea. Mozaicurile de pe podea si frescele de pe pereti, impreuna cu obiectele arhitecturale de la Manasija, reprezinta o adevarata raritate pentru arhitectura medievala sarba si pentru pictura sarba veche. Vom continua spre Pestera Resava, ale carei sali luxoase va vor lasa fara suflare. In aceasta minune a naturii, veti intalni forme magnifice de stalactite si stalagmite vechi de mii de ani. Pestera detine titlul de una dintre cele mai interesante pesteri din Serbia, iar frumusetea sa naturala este protejata prin lege de stat.
Moment de răgaz (timp liber): Nici nu stim cand a venit ora pranzului… dar daca tot suntem in aceasta zona va recomandam sa serviti un pranz traditional sarbesc intr-o atmosfera unica, intr-un restaurant aflat chiar sub cascada. Traditia culinara sarbeasca a combinat trei tendinte: mediteraneana, austro-ungara si orientala. Meniul traditional include o abundenta de carne, lapte si legume. Sarbii nu servesc salata intr-un bol separat ca aperitiv. Cel mai adesea, legumele cu frunze si fructele sunt consumate in aceiasi farfurie cu felul principal. Totul, de la cartofi copti la kaimak, poate servi ca aperitiv. Kaymak este un lapte fermentat de origine animala. Cel mai adesea se foloseste laptele de oaie sau de capra. Textura kaymak-ului seamana cu cea a samantanii groase, dar gustul este mai bogat. Pofta buna!
Urmatoarea atractie este frumoasa Cascada Lisine, situata intr-o zona montana verde. Va veti bucura de privelistea apei cristaline si de sunetul linistit al naturii. De aici ne indreptam spre fortareata Smederevo, care face parte dintr-un lant de asemenea constructii, care se intindea pana la Portile de Fer. A fost construita intre 1428-1430 de catre ultimul conducator medieval al Serbiei, despotul Djuradj Brankovic. Planul triunghiular al cetatii acopera o suprafata mai mare de 11 ha, la confluenta dintre Dunare si raul Jezava. Datorita acestei asezari ea a jucat un important rol religios si comercial in regiune impreuna cu fortaretele surori de la Novi Sad, Golubac, Lepinski Vir si Viminacium. Principalul lor rol era insa acela de a rezista inaintarii otomanilor spre Europa. Seara ne intoarcem la hotelul nostru din Belgrad pentru cazare.
Ziua 5. Belgrad – București
Dimineata, plecăm după micul dejun, spre țară cu o scurtă incursiune în teritoriul Bulgariei pe ruta Vidin. Ultimul popas din Serbia, este lângă orașul Zajecar, unde putem să admirăm superbele ruine ale cetății romane Felix Romuliana, un important centru militar și administrativ al provinciei romane Dacia Ripensis. Situl a fost declarat parte a patrimoniului mondial UNESCO. Apoi intrăm în Bulgaria, trecem Dunărea la Vidin și ne îndreptăm spre București, via Craiova. Ajungem seara în Bucuresti.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.