Plecare | Pret/persoana (loc in camera dubla) |
Supliment camera Single |
15.02.2025 | 2295 Euro | 480 Euro |
03.04.2025 | 2375 Euro | 480 Euro |
Supliment de single 480 €
Servicii Incluse
-transport cu avionul Bucuresti – Alger si retur, cu schimbarea curselor la Frankfurt, compania Lufthansa;
-un zbor intern, transport cu o companie locala, pe ruta Ghardaia – Alger;
-9 nopti cazare, astfel: 3 nopti in Alger la hotel de 4*, 2 nopti in Constantina la hotel de 4*, 1 noapte in Biskra la hotel de 4*, 1 noapte in El Oued la hotel de 3*, 2 nopti in Ghardaia la hotel de 4*;
-DEMIPENSIUNE (mic dejun la hoteluri si cina la restaurante locale sau hoteluri);
-transferuri cu autocarul de la aeroport la hotel si retur;
-transport cu autocar/ minibus local conform programului;
-vizitele si excursiile prevazute in program: Alger, Cherchell, Tipaza, Djemila, Constantina, balcoanele din Ghouffi, Biskra, El Oued, Ghardaia si Valea M’Zab;
-ghid local;
-insotitor roman de grup;
-taxele de aeroport (pot suferi modificari).
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna august 2024. In situatia majorarii acestor taxe de catre compania aeriana pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
Nu sunt incluse
-taxa de viza: 90 EURO/ persoana (taxa de viza se achita agentiei); atentie! nu se accepta pasaportul temporar
-asigurarea medicala de calatorie, obligatorie;
-asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
-bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): aprox 55 EURO/persoana – se practica, se achita la sosirea in tara de destinatie;
-alte vizite decat cele mentionate in program;
-alte mese decat cele mentionate in program;
-bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.
DOCUMENTE NECESARE OBTINERII VIZEI PENTRU CETATENII ROMANI:
-pasaport valabil cel putin sase luni de la data intoarcerii in tara;
-2 fotografii recente, din aceeaşi serie, format 3,5 x 4,5 cm;
-asigurarea medicala;
-extras de cont cu cel putin 1000 de euro in cont;
-documentele pentru viza se depun cu cel putin 30 de zile inainte de data plecarii.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
Plecare 15.02
15.02: Bucuresti 06:00 – Frankfurt 07:45
Frankfurt 09:35 – Alger 12:10
24.02: Alger 13:10 – Frankfurt 15:55
Frankfurt 20:35 – Bucuresti 23:55
Plecare 03.04
03.04: Bucuresti 06:15 – Frankfurt 07:50
Frankfurt 09:30 – Alger 11:05
12.04: Alger 12:25 – Frankfurt 16:05
Frankfurt 20:20 – Bucuresti 23:40
GRUP MINIM:
20 persoane. Pentru un grup de 15-19 persoane, pretul se majoreaza cu 125 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 15 participanti, pretul se recalculeaza sau circuitul se reprogrameaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
Ziua 1: BUCURESTI – ALGER
Intalnire cu insotitorul de grup roman la aeroportul Henri Coanda (Otopeni), ora 03:45 dimineata pentru imbarcare pe zborul companiei Lufhtansa spre Frankfurt cu decolare la ora 06:00. Aterizare in Frankfurt la ora locala 07:45 si imbarcare pe zborul spre Alger cu decolare la ora 09:35. Aterizare in Alger la ora locala 12:10. Dupa aterizarea in Alger, vom vizita citadela din Alger numita Casbah, patrimoniu UNESCO. Vom traversa labirintul de strazi al citadelei si ne vom opri pentru a admira privelistea golfului Alger de pe terasele panoramice. Vom vizita o casa traditionala si cea mai veche moschee de Alger – Sidi Ramdane (sec X – XI). Vom admira fantana Bir Chebana care inca alimenteaza cu apa citadela si mausoleul Sidi Abderahmane din secolul al XVII-lea, palatul Mustafa Pasa (in prezent este Muzeul de Caligrafie Araba), construit la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Vom descoperi bulevardul Front de Mer, asemanator cu Rue de Rivoli din Paris. Mai departe vom admira bazilica Notre Dame d’Afrique (1872), o bijuterie arhitecturala. Vom servi cina la hotel sau la un restaurant local. Cazare la hotel Lamaraz 4* sau similar in Alger.
Ziua 2: ALGER – CHERCHELL – TIPAZA – MAUSOLEUL REGAL MAURITAN – ALGER (190 km)
Mic dejun la hotel in Alger si plecare spre Cherchell unde s-a aflat orasul antic roman Caesarea Mauretaniae. Vom vizita muzeul unde sunt expuse sculpturi antice de exceptie, muzeul Monedelor Antice si baile romane. In continuare ne vom indrepta spre Tipaza pentru a descoperi ruinele orasului antic, recunoscut de UNESCO ca Patrimoniu Universal. De la inaltimea dealului pe care era situat orasul antic vom putea admira albastrul infinit al Marii Mediterane. In antichitate, Tipaza a fost un avanpost cartaginez cucerit ulterior de romani. La intoarcere vom vizita Mausoleul Regal Mauritan unde se presupune ca se afla mormantul regelui berber numidian Juba al II-lea care a domnit in perioada 25 i.Hr – 23 d.Hr si al sotiei sale, Cleopatra Selene a II-a. Vom servi cina la hotel sau la un restaurant local. Cazare la hotel in Alger.
Ziua 3: ALGER – DJEMILA – CONSTANTINA (430 km)
Mic dejun dimineata devreme si plecare spre situl arheologic Djemila aflat in patrimoniul UNESCO. Denumit in trecut Cuicul, acest sit arheologic este un exemplu remarcabil de planificare a unui oras roman, adaptata unei zone muntoase. Intemeiat de veterani la sfarsitul secolului I, sub domnia Imparatului Nerva, Cuicul s-a extins, a progresat si chiar a avut un cartier crestin. In timpul acestei vizite, vom descoperi Arcada lui Caracalla, Baile lui Commodus, forumul, Templul lui Venus Genetrix. Inainte de a parasi acest sit minunat, vom vizita si muzeul in care sunt expuse piese arheologice care au fost descoperite aici si care prezinta o colectie unica, ca numar si varietate, de mozaicuri care pastreaza prospetimea culorilor. Plecare spre orasul Constantina. Sosire si cazare la hotel Protea 4* sau similar. Vom servi cina la hotel sau la un restaurant local.
Ziua 4: CONSTANTINA
Mic dejun la hotel in Constantina, dupa care vom incepe vizita orasului. Vom admira podurile suspendate Sidi Rached si Sidi M’Cid, podul El Kantara, podul Cascadelor, pasarela Perrégaux, podul Diavolului, precum si impresionantele chei Rhumel. Orasul Constantina este situat pe un platou, la o altitudine de 640 m si este inconjurat de defileul raului Rhumel. Orasul este deosebit de pitoresc datorita peisajelor dramatice si a podurilor suspendate. In continuare vom vizita Muzeul National Cirta care a fost fondat in 1931 si are trei sectiuni dedicate arheologiei, etnografiei si artelor plastice. Sectiunea arheologica are o colectie impresionanta, reprezentativa pentru civilitatiile care s-au succedat in regiune. Pe scurt, aceste civilizatii sunt: numidiana (berbera), cartagineza, greco-egipteana, romana, crestina si musulmana. Urmatorul monument istoric pe care il vom vizita este Palatul Bey care a fost construit intre anii 1825 si 1835 pentru Ahmet Bey, conducator local si lider militar, fortat sa paraseasca tara in 1837, dupa sosirea francezilor. Vom mai admira si Marea Moschee, un alt monument important pentru istoria Algeriei; aceasta a fost construita in secolul al XI-lea pe
locul unei biserici si este cea mai veche cladire religioasa din oras, precum si Teatrul Regional Constantina, o alta emblema istorica a orasului si fosta opera construita in epoca franceza. Vom face o scurta plimbare prin medina araba cunoscuta sub numele de de “Stanca”, datorita amplasarii sale pe un platou calcaros. In incheiere vom admira cladirea Universitatii din Constantina care a fost proiectat de talentatul arhitect brazilian Oscar Niemeyer. Cazare la hotel in Constantina. Vom servi cina la hotel sau la un restaurant local.
Ziua 5: CONSTANTINA – TIMGAD – GHOUFFI – BISKRA (260 km)
Mic dejun la hotel si plecare spre situl arheologic de la Timgad unde se afla ruinele orasului roman Marciana Traiana fondat in anul 100 de imparatul Traian. Numele complet al orasului era Colonia Marciana Ulpia Traiana Thamugadi si a fost dedicat memoriei mamei lui Traian, Marcia, sorei mai mari, Ulpia Marciana si tatalui sau, Marcus Ulpius Traianus. Orasul este un foarte bun exemplu de planificare urbana de tip grilaj, cu strazi care convergeau in unghi drept. Timgad a fost inclus in Patrimoniul UNESCO in anul 1982. Alaturi de Pompeii, Timgad este unul dintre cele doua mai bine conservate orase romane. Mai departe vom pleca spre oaza Biskra, iar in drum spre aceasta vom vizita balcoanele din Ghoufi sau canionul Ghoufi, unde vom vedea case troglodite sau pesteri locuite de oameni cu o vechime de patru secole care au fost locuite pana in anii 1970. Aceste balcoane naturale au atras oamenii cu secole in urma datorita climatului moderat si protectiei oferita prin localizarea acestora intr-un canion cu o lungime de 4 km. Plecare spre orasul Biskra, considerat poarta catre desertul Sahara, un loc care datorita resurselor sale naturale, in special agricultura a fost un loc de intalnire intre asezarile dintre nord si sud, atat in perioada romana, cat si in cea araba si franceza. Dupa sosirea in Biskra vom face un scurt tur pentru a vedea gradina Landon si plantatiile de palmieri. Cazare la hotel Nail 4* sau similar in Biskra. Vom servi cina la hotel.
Ziua 6: BISKRA – EL OUED (235 km)
Mic dejun la hotel. Plecare spre El Oued, capitala provinciei cu acelasi nume. Orasul oaza face parte din grupul de oaze Souf si este alimentat cu apa de un rau subteran care a dat numele orasului (oued = curs de apa) si care permite culturile de curmale si fabricarea caramizilor pentru constructii. Oazele Souf sunt inconjurate de dunele Marelui Erg Oriental, un “camp” cu dune de nisip care se intinde pe o suprafata de 600 kmp pana in Tunisia. Locuitorii acestor oaze sunt originari din Yemen si au emigrat in Algeria acum cinci secole. Ei au dezvoltat cultivarea curmalelor in acest mediu arid. Vom vizita piata pitoreasca a orasului si muzeul municipal. Orasul El Oued mai este numit si “orasul celor o mie de domuri” datorita faptului ca majoritatea acoperisurilor au forma de dom. Sosire si cazare la hotel Louss 3* sau similar in El Oued. Vom servi cina la hotel.
Ziua 7: EL OUED – TOUGGOURT – GHARDAIA (400 km)
Mic dejun la hotel si plecare spre Touggourt, printr-o “mare” de nisip. Ne vom opri pentru a vedea sistemul agricol Ghout caracterizat de mici oaze protejate de palmieri. Touggourt este orasul principal din regiunea Wadi R’Hir care se afla in desertul Sahara, peisajul fiind caracterizat de dune de nisip si lacuri sarate. In Ouargla vom vizita muzeul Saharei. Sosire la Ghardaia in cursul serii si cazare la hotel M’Zab 4* sau similar. Vom servi cina la hotel.
Ziua 8: GHARDAIA – CAPITALA VAII M’ZAB, PATRIMONIU UNESCO
Mic dejun la hotel. Incepem ziua cu vizita ksour-ului El Atteuf (orasul fortificat El Atteuf), primul oras construit in valea M’zab. Acest oras autentic gazduieste moscheea Sheikh Sidi Brahim care l-a inspirat pe arhitectul Le Corbusier in proiectarea capelei din Ronchamps, Franta in 1955. Valea M’Zab a fost inclusa in Patrimoniul Unesco datorita faptului ca este un habitat uman unic creat in secolul al X-lea in jurul celor cinci ksour (orase fortificate) care s-au pastrat intacte. Simpla, functionala si perfect adaptata mediului inconjurator, arhitectura din valea M’Zab are in centru comunitatea si structura familiei si este o sursa de inspiratie pentru planificarea urbana din zilele noastre. Vom vizita in continuare orasul Ghardaia, principala asezare din Valea M’Zab. Fondat in sec al XI-lea, orasul Ghardaia a fost construit in jurul unei pesteri in care locuia sfanta Daia, o femeie berbera din acel secol. Ghardaia este un oras fortificat cu case albe si rosii construite din lut, care se ridica in terase, ca o piramida spre moscheea situata in centrul si in punctul cel mai inalt al orasului. Vom
vizita piata principala a orasului, cu forma dreptunghiulara si o suprafata de 3400 mp care este inconjurata de o galerie de arcade, cu forme si marimi diferite si numeroase magazine. Dupa-amiaza vom vedea sistemul ancestral de irigatie din aceasta zona care a fost recunoscut de UNESCO in anul 1982, precum si Piata Criee din Beni Izguen, o piata unica si ancestrala in care locuitorii aduc bunurile si obiectele pe care nu le mai folosesc. Procesul de vanzarea este supervizat de catre liderii moscheii care desemneaza participantii la licitatie. Cina si cazare la hotel in Ghardaia.
Ziua 9: ZBOR GHARDAIA – ALGER (zbor). VIZITA ALGER
Mic dejun si transfer dimineata devreme spre aeroportul din Ghardaia pentru imbarcare pe zborul cu destinatia Alger cu decolare la ora 08:15 dimineata. Sosire in Alger unde vom admira monumentul Makham Ech Chaid care are o inaltime de 92 m si a fost ridicat in 1982 pentru a comemora victimele razboiului de independenta. Monumentul este situat pe un deal in districtul Madanina si de aici vom putea admira privelistea asupra orasului si a marii. In continuare vom vizita Muzeul National de Arte Fine care a fost deschis publicului in anii 1930. Aici sunt expuse mai mult de 8000 de lucrari printre care picturi ale marilor artisti francezi si olandezi, precum: Brugghen, Renoir, Monet, Matisse, Delacroix, Van Goyen, Gauguin si Pissarro. Continuam cu gradina Jardin d’Essai, situata langa Muzeul National de Arte Fine. Creata in 1832, aripa sa de vest este ocupata de Gradina Franceza, in timp ce aripa sa de sud-est este ocupata de Gradina Engleza. Sunt expuse si cateva sculpturi de Emile Gaudissard. Cina si cazare in Alger la hotel Lamaraz 4* sau similar.
Ziua 10: ALGER – BUCURESTI
Transfer la aeroportul din Alger pentru imbarcare pe zborul companiei Lufthansa spre Frankfurt, cu decolare la ora locala 13:10. Sosire in Frankfurt la ora 15:55 si imbarcare pe zborul spre Bucuresti de la ora locala 20:35. Aterizare in Bucuresti la ora 23:55.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.