Plecare |
Loc in Camera Dubla |
27.05, 3.06, 16.09, 23.09, 30.09.2024 |
270 € |
-Supliment SGL: 50 euro
-Reducere a 3-a persoană: 10 euro
-Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă.
-Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar)
Servicii Incluse
-4 nopți de cazare la hotel 3*+, în Ocna Sibiului
-Mic dejun și cină + un pahar de apăși vin la masă
-Seară festivă cu program folcloric
-Degustarea de vinuri la BucerdeaVinoasă
-Vizite conform descrierii
-Transport cu autocar/ microbuz clasificat
-Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă
Nu sunt incluse
-Asigurarea storno
-Cheltuieli personale
-Excursiile opționale
-Mesele de prânz
-Degustarea de vinuri la CastelulBethlen-Haller
-Mini-croaziera pe Olt
-Intrările la obiectivele turistice
Excursii opționale neincluse în tarif
-Transalpina (Obârșia Lotrului – Stâna Ștefanu – Lacul Oașa – Tăul Bistra): 25 euro/ persoană
Hotel Helios 3+ www.ocnasibiului.com.ro
Localizare Hotel Helios face parte din Complexul Balnear Jasmine și se află în stațiunea balneo-climaterică Ocna Sibiului.
Facilitățile hotelului Restaurantul hotelului oferă preparate din bucătăria românească, iar la bar se pot savura diverse băuturi. Oaspeții se pot relaxa în grădina complexului sau pe
terasă. Accesul wireless este gratuit în întreaga proprietate.
Facilitățile camerelor Toate camerele au TV cu ecran plat cu canale prin cablu, telefon, seif și baie privată.
Ziua 1: București – Călimănești – Ocna Sibiului (aprox. 300 km)
După plecarea matinală din București, pitoreasca Vale a Oltului merită a fi nu doar traversată dar și ceva mai insistent, admirată. Și cum nu o poți face exclusiv de la înălțimea roților de autocar, coborâm pentru a parcurge la pas scurtul dar spectaculosul drum spre poalele masivului Cozia și silueta sveltă a Mănăstirii Turnu. Opțional, pentru un supliment de adrenalină încercăm o mini-croazieră pe Olt. Reveniți la mal, ne reluam drumul, salutăm orașul lui Hermann, cel cu sute de ochi și sosim în Ocna Sibiului. Stațiunea ne va fi gazdă pentru următoarele 4 nopți.
Ziua 2: Blaj – Castelul Bethlen-Haller (aprox. 140 km)
Astăzi facem cunoștinţă cu Blajul, leagăn al Școlii Ardelene și loc al celebreiAdunări Naționale din 1848. Blajul respiră şi transmite istorie pură și își păstrează aerul boem, cochet. Îi descoperim principalele obiective, nu puține la număr, într-o promenadă agale. Continuăm ziua festiv, cu o oprire la Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, pe malul Tîrnavei Mici, unul dintre celebrele castele ale Transilvaniei. Vizităm grădinile și interiorul castelului, turnurile istorice și fostele grajduri și îi aflăm povestea zbuciumată. Construit după modelul celor de pe valea Loirei de familia Bethlen, între anii 1560–1624, castelul Bethlen-Haller a fost pierdut la cărți, naționalizat de comuniști, retrocedat și apoi cumpărat și restaurat cu grijă de compania Jidvei. Prin urmare, la frumosul castel renascentist ne putem delecta nu doar privirile, ci și papilele gustative. După amiază avem timp pentru o plimbare prin stațiunea Ocna Sibiului și în complexul de lacuri sărate în aer liber, formate prin inundarea a șase vechi saline.
Ziua 3: Sebeș, Bucerdea Vinoasă și Cetatea Slimnic (aprox. 210 km)
Un mic dejun savuros și luăm calea Sebeșului, unul dintre burgurile privilegiate de către Sigismund de Luxemburg. De pe lista obiectivelor ce fac mândria centrului vechi, amintim repere ca Biserica Evanghelică, Halele Breslelor, Turnul Studentului sau Casa Franz Binder, exploratorul al cărui nume e purtat de primul și singurul muzeu de etnografie universală din țară. Mai avem o surpiză. Pe valea pitorească a Ampoiului, în proximitatea vestitei cetăți dacice Apoulon, la umbra munților Trăscău, se află un sat cu o rezonanță curioasă: Bucerdea Vinoasă. Descoperim la pas satul și deschidem rând pe rând, suite de porți. Pe cele ale bisericii românești de zid de secol XVII, pe cele ale muzeului etnografic și nu în ultimul rând pe cele ale cramei Apoulon – pivniţă de piatră şi cărămidă, a vechii case parohiale. Ne bucurăm de o degustare a celor mai reușite vinuri ale casei (trei la număr), prezentate cu profesionalism. Încheiem cu o vizită la cetatea fortificată Slimnic, unde aflăm detalii picante despre istoria tulbure a cetății, iar din turnul clopotniță admirăm întinsele livezi cu meri. Și iata-ne din nou ajunși printre lacuri, în Ocna Sibiului, pentru răsfăț-terapie în complexul de lacuri sărate.
Ziua 4: Transalpina: Obârșia Lotrului – Stâna Ștefanu – Lacul Oașa – Tăul Bistra (aprox. 320 km)
Astăzi vă invităm (opțional) la o ieșire spectaculoasă. Ne propunem să vedem lumea de sus, să ne bucurăm nu de una, ci de multiple priveliști panoramice și de unde am putea da curs mai fericit acestei dorințe dacă nu de pe cea mai înaltă șosea din România, Transalpina? Vom viza mai exact o porțiune, poate cea mai spectaculoasă, din vechiul Drum al Regelui. Reinterpretăm o parte din traseul regal parcurs de Regina Maria și Carol al II lea odată cu inaugurarea din luna august a anului 1935, atingând altitudinea sa maximă în Pasul Urdele (2145m) și menit să traverseze culmile Parângului. Ne vor ieși în cale văi și piscuri alpine, tăuri și lacuri, vămi ale măgărușilor și cele mai savuroase produse tradiționale. Un prânz la stână se pliază perfect pe mijlocul de săptămână. După o masă copioasă, ne vom lăsa cuprinși de admirație până spre crestele Cindrel și Poiana Sibiului, reședința proclamată a celor mai înalte clopuri și-a celor mai înstăriți ciobani.
Ziua 5: Palatul Brukenthal din Avrig – București (aprox. 320 km)
Deși nevoiți să facem cale întoarsă, mai avem un scurt răgaz și-un obiectiv înainte de casă, Avrig. Numele localității a devenit sinonim cu numele baronului Samuel von Brukenthal, iar proprietatea sa nu în puține rînduri a reușit să facă furori printre casele nobiliare europene. La Palat, vechea Oranjerie s-a transformat într-un restaurant cu ștaif. În alte vremuri, dar fix același loc, serbările și seratele se țineau lanț și nici un motiv nu părea prea trivial, pentru a invoca un adevărat festin al etichetei, al iluminismului sau unul culinar. Cu sau fără bal vom căuta prin garderobă o costumație de gală, și facem o fotografie-amintire! Sosim în București, spre seară.
Ce te va încânta în această călătorie
-Farmecul neîmblânzit al stațiunii Ocna Sibiului și ștradul format prin inundarea a șase vechi saline
-Sebeșul, aflat în prezent la intersecția multor drumuri importante, reușind totuși să își păstreze farmecul istoric
-Drumul Regelui sau Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, cu serpentine cocoțate pe crestele Parângului
-Un prânz ca-n transhumanță, cu ingrediente direct de la stână, de-o să ți se facă poftă numai când o să îți mai amintești de vacanța asta
-Castelul Bethlen-Haller, frumos și plin de povești, ca orice castel veritabil
-Periplul prin grădinile baronului Brukenthal, o experiență splendidă chiar și pentru cei mai puțin pasionați de botanică
Transilvania este un ținut “ca-n povești”. Și când poveștile românilor, sașilor și maghiarilor sunt puse la un loc timp de secole, iese o minunăție de basm cu biserici fortificate gotice, palate baroce, orașe medievale și fațade de case de lut ars colorat, care te îmbie să tot vii și revii, să te încarci de frumusețe și bucurie din partea locului. Un loc aparte în acest peisaj îl ocupă Sibiul, bijuterie arhitecturală ale cărei străzi pitorești și muzee te poartă pe tărâmuri medievale, pline de farmec și chef de descoperire.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.