Plecari Bucuresti |
Loc in Camera Dubla |
21.12.2023 |
de la 720 € |
-Supliment SGL: 200 euro
-Copil 2-11.99 ani: reducere 100 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar)
-Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au însoțitor peste 55 ani achită un supliment de 50 euro
Servicii Incluse
-7 nopți cazare la hotel 4* în San Remo
-Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă
-Transport avion București – Nisa – București (cu escală la München)
-Taxele de aeroport
-Transfer aeroport–hotel–aeroport
-½ zi excursie în San Remo
-Vizite ghidate conform descrierii
-Asistență turistică pentru întreaga perioadă care include preluarea și însoțirea turiștilor către și de la hotel, organizarea excursiilor opționale și suportul la destinație.
Nu sunt incluse
-Taxa stațiune: 1 €/persoană/ zi, va fi achitată la hotel (taxa este valabilă în momentul publicării programului, dar poate suferi modificari, fiind independentă de agenția de turism)
-Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno
-Intrările la obiectivele turistice
-Mese de prânz
-Cheltuieli personale
-Excursiile opționale
OPȚIONAL
-Menton și Nisa: 55 €/ persoană
-Antibes și Cannes: 55 €/ persoană
-Monaco și Monte Carlo: 60 €/ persoană
-Saint-Tropez și Port Grimaud: 65 €/ persoană
-Grasse, Èze și Saint Paul de Vence: 55 €/ persoană
-Nou! Reducere 10% la pachetul de excursii opționale la achiziționarea în avans, din țară, a minim 3 excursii opționale.
-Pentru o mai bună planificare a programului turistic, recomandăm rezervarea excursiilor opționale din țară.
Grand Hotel Des Anglais 4* www.hoteldesanglais.com
Localizare Grand Hotel Des Anglais este situat într-o locaţie cu vedere panoramică din San Remo, oferind vedere la Marea Ligurică. Plaja se află la 2 minute de mers pe jos, cazinoul la câțiva pași, iar portul de agrement la puţin peste 1 km.
Facilitățile hotelului Restaurantul hotelului oferă preparate din bucătăria internațională, modelate pe gastronomia ligurică. Barul Des Anglais, cu lounge-ul din marmură este ideal pentru o cafea, un ceai sau un digestiv după cină, în timp ce barul din gradină este ideal pentru a încerca celebrul l’apéro, considerat cel mai plăcut mod de a petrece timpul de pe coastă. La un cost suplimentar, oaspeţii se pot destinde în noua zonă de wellness a hotelului, inaugurată în 2021. Spa-ul include saună finlandeză, baie turcească, cromoterapie, zonă de piscină cu hidromasaj și zonă de relaxare. Internet wireless este disponibil în întregul hotel şi este gratuit.
Facilitățile camerelor Camerele în stil clasic sunt dotate cu aer condiționat, telefon, minibar, televizor cu canale prin satelit, birou și internet wireless. Băile private includ articole de toaletă gratuite și uscător de păr.
TREBUIE SA VEZI
Menton – Gradina Botanica
Menton se mândreşte cu un număr impresionant de paradisuri subtropicale, în care se combină irezistibil fântâni şi terase umbrite, plante statuare şi perspective îndepărtate. Pentru o varietate de palmieri şi alte specii subtropicale în stare pură, Jardin Botanique du Val Rameh este greu de egalat.
Èze, nestemata coroanei Rivierei, care se întinde pe un promontoriu stâncos, oferind priveliști asupra liniei de coastă demne de revistele de calatorii Întâlnirile, chiar dacă doar accidentale, cu celebritățile de pe plajele exclusiviste din St-Tropez
Experiența unică de a păși pe covorul roșu de la Cannes
Vechiul sat Antibes, piața sa agitată, priveliștea asupra Rivierei Franceze și acel sentiment de bon-vivre, pretutindeni
Orășelul Grasse, locul de origine și centrul istoric al parfumeriei franceze
Satul medieval Saint Paul de Vence, perla proviniciei Provence și al doilea cel mai vizitat sat din Franța
Bine ai venit în Nisa! Dupa aterizare suntem așteptați la hotelul din San Remo, unde suntem invitați de către ghidul nostru la o scurtă întâlnire de informare despre programul următoarelor zile. Cu această ocazie te poți decide ce excursii opționale alegi, dacă nu ai făcut-o încă din țară și poți să-i cunoști pe companionii tăi din această vacanță. Pentru o mai bună planificare a programului turistic, recomandăm rezervarea excursiilor opționale din țară.
Excursii gratuite San Remo
Avem acum ocazia să petrecem câteva ore în San Remo, Italia, orașul cu sonoritate de festival de muzică. Orașul cu arhitectura tipică pentru Riviera își etalează eleganța prin șiruri de vile istorice în care opulența este la ea acasă, restaurante cochete, un cazinou și străzi care te îmbie la visare și plimbare. Vom trece pe lângă vila inventatorului suedez Alfred Nobel, admirăm Catedrala San Siro, Parcul și Vila Ormond, Piazza dei Dolori, Piazza Cassini și Chiesa di Santo Stefano. Nu ratăm Cazinoul Belle Époque din San Remo, unul dintre cele patru existente în toată Italia, un loc unde se împărțeau cărțile de joc încă pe vremea când Vegasul era doar o fâșie de deșert. Acest tur va fi organizat în ultima zi de program, în drumul spre aeroport.
Excursii opționale
Menton și Nisa: 55 €/ persoană
Pornim pe drumul ce urmează linia de coastă dintre San Remo și Nisa și prima oprire a zilei este în Menton, faimos pentru grădinile sale subtropicale. Situat chiar la granița dintre Franța și Italia, în partea franceză, Menton ne oferă o experiență atipică și, contrar așteptărilor, plină de cultură italiană. Grație climei sale însorite, străzilor umbrite și conacelor pastelate, Menton este unul dintre cele mai atractive orașe de pe Coasta de Azur. Iar muzeul dedicat marelui artist și regizor de film Jean Cocteau este un obiectiv de neratat. Admirăm Muzeul Jean-Cocteau, Cazinoul, Palatul Europa și Primăria, înainte de a pleca spre Nisa, cunoscută drept capitala Rivierei Franceze și odinioară un magnet pentru aristocrați, artiști și minți luminate.
Nisa se prezintă ca un amestec de vechi și nou, cartiere cu vile moderne, clădiri vechi opulente, străzi însorite și agitate pe tot parcursul anului, viață vibrantă și plaje uimitoare, scăldate de valurile Mediteranei. Vom vedea pe malul mării Promenade des Anglais, legendarul hotel Le Negresco, celebra piață de flori a orașului, piața Massena și Catedrala din Nisa, printre altele. Atenție dragi gurmanzi, acest oraș este destinat și dedicat tuturor pofticioșilor. Nu credem că e cazul să ne abținem de la delicii stradale precum socca (clătite cu năut), pissaladière (tartă cu ceapă caramelizată), tourte de blettes (plăcintă cu ciuperci, stafide și muguri de pin) sau adevărata salată niçoise.
Antibes și Cannes: 55 €/ persoană
Dimineața plecăm să explorăm peninsula Cap d’Antibes, cu stațiuni pline de farmec și peisaje care ne amintesc de operele pictorilor impresioniști. Prima oprire a zilei este în Antibes, orașel în care se împletesc tradițiile pescărești și luxul. În port putem admira șiraguri de veliere, meterezele unei cetăți vechi din secolul al XVI-lea și labirintul de străduțe pietruite, flancate de flori. Nu-i de mirare că acest oraș a furat inimile unor artiști și scriitori precum Graham Greene, Max Ernst sau Picasso. Vizităm orașul vechi și cel mai mare port dedicat ambarcațiunilor de lux din Europa. Admirăm la exterior promenada Amiral Grasse, Portul Vauban și Muzeul Picasso, găzduit la Castelul Grimaldi, care adăpostește o colecție excelentă a lucrărilor sale.
Apoi către orașul stelelor de cinema – Cannes! Aici, în luna mai când are loc faimosul festival, blițurile nu au odihnă, cele mai cunoscute vedete pozează în smoching și rochii de seară pe covorul roșu. Explorăm împreună faimosul bulevard La Croisette, ne bucurăm de o plimbare printre hoteluri de lux, restaurante și magazine glamouroase și vom fi foarte vigilenți să nu pierdem momentul când zărim o celebritate chiar în prejama noastră. Mai presus de toate ne vom îndrepta spre Palatul Festivalurilor și al Congreselor și vom pune piciorul pe celebrul covor roșu al Festivalului de la Cannes, precum vedetele de la Hollywood. Să pozezi pentru pe cele 22 de trepte care duc la intrarea principală a celui mai plin de farmec festival de film din lume este o experiență esențială în Cannes.
Monaco și Monte Carlo: 60 €/ persoană
O zi în care explorăm Principatul Monaco, a doua cea mai mică țară din lume și unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume și Monte Carlo, epicentrul internațional al luxului. Vizităm orașul vechi din Monaco, situat pe promontoriul Rocher-ului, o zonă cu vile elegante și imaculate, Palatul Princiar, oprim la catedrala unde s-au căsătorit prințul Rainier și Grace Kelly și asistăm la ceremonia de schimbare a gărzilor. Apoi, avem ocazia să parcurgem traseul legendarei curse de Grand Prix de Formula 1 care se ține în Monte Carlo. Trecem pe lângă Hôtel de Paris, Opera din Monte Carlo și faimosul Cazinou din Monte Carlo – un loc ce nu trebuie ratat. Cazinoul a fost construit în 1878 de arhitectulCharles Garnier și este renumit și datorită filmelor cu James Bond. Bucură-te de timp liber pentru a lua prânzul într-unul dintre numeroasele restaurante excelente din zonă și pentru a admira vitrinele magazinelor de lux.
Saint Tropez și Port Grimaud: 65 €/ persoană
Te invităm în Saint Tropez, la fel de celebru ca celelalte orașe pe care le-am văzut deja. Începem excursia în Port-Grimaud, cunoscut sub numele de „Mica Veneție”. Apoi, spre Saint-Tropez! Odinioară doar un mic sat de pescari, Saint Tropez a fermecat numeroase vedete internaționale din lumea modei și literaturii încă din anii 1920 și a devenit locul de joacă preferat pentru foto-modele și milionari. Ne plimbăm prin Vieux Port, portul vechi care este copleșit de-a dreptul de iahturi ca niște nave spațiale. Se spune că nu-i de ajuns nici măcar să fii milionar ca să prinzi aici un loc de acostare. Noi ne vom bucura de priveliște, gratis, înainte de a ajunge în fermecătoarea piață centrală din St-Tropez, flancată de platani, cafenele și animată de jucători de petanque. Profită de timp liber și explorează orașul în voie. Poți încerca deliciile pe care le găsești la precupeții din celebra piață a orașului sau poți lua masa de prânz pe o terasă însorită. Cu siguranță, experiența din Saint Tropez va rămâne una dintre amintirile cele mai dragi din această vacanță.
Villefranche sur Mer, Èze și Saint Paul de Vence: 55 €/ persoană
Astăzi vom face o excursie unică pe Coasta de Azur, admirând peisajul fermecător al lanurilor de lavandă și al satelor pitorești cocoțate pe colinele regiunii Provence. Mai întâi ne îndreptăm spre satul medieval Èze, considerat nestemata ascunsă din coroana Rivierei. Case mici din piatră, alei întortocheate și o mulțime de galerii, magazine tradiționale și peisaje fascinante cu vedere spre coasta Mediteranei. Apoi urmăm drumul de coastă până la Villefranche sur Mer. Orașul are o vechime de peste șase secole și s-a păstrat ca atare. Este pur și simplu o încântare să te plimbi aici, în special în afara sezonului de vară. Villefranche este ca o capsulă a timpului, oferindu-ne viziunea vieții mediteraneene din orașele mici. Ne plimbăm prin centrul vechi și vizităm Cetatea Villefranche. Ridicată de către Ducele de Savoia între 1554 și 1559 pentru a apăra golful, zidurile sale adăpostesc astăzi primăria și grădinile publice îngrijite minuțios. Ia-ți răgazul și bucură-te de timp liber pentru a savura un prânz delicios la o terasa pe malul mării sau în piața din centrul vechi. Ultima noastră destinație pentru astăzi va fi Saint Paul de Vence, comoară regiunii Provence, unde au locuit mulți pictori și artiști. Ne vom plimba pe străzile acestui sat medieval fortificat și vom gusta secole de istorie și creativitate artistică.
Èze, Grasse, Mougins și Gourges du Loup: 55 €/ persoană
Sigur ai mai păstrat rezerve de curiozitate și energie pentru a explora un alt oraș încântător din sudul Franței. Astăzi vizităm orașul vechi Grasse, centrul istoric al parfumeriei franceze. Grasse a fost sinonim cu parfumeria încă din secolul al XVI-lea și încă mai găzduiește aproximativ 30 de producători. Vom face un tur ghidat al uneia dintre parfumerii și vom afla despre procesul tradițional de fabricare a parfumului. Parfumurile din Provence au calitatea de a-și păstra intensitatea mult după ce te dai cu ele, dar la fel de parfumate și unice sunt și săpunurile, apa de toaletă pentru corp și esențele pentru parfumat casa. Așa că e momentul să iei cu tine acasă nu doar amintirea, dar și parfumul Pronvence-ului.
Continuăm periplul de astăzi la Mougins, unul dintre cele mai frumoase sate ale Franței. Micul sat așezat pe colinele blânde ale regiunii e cunoscut pentru străzile sale frumoase, parfumate de mii de trandafiri, iar casele și zidurile vechi de secole sunt îmbrăcate cu iederă care parcă șușotește fără oprire, animată de briza ușoară. Picasso a trăit aici timp de 12 ani, Cocteau și Man Ray veneau des în vizită, Yves St Laurent obișnuia să stea în clădirea fostului oficiu poștal, iar Liz Taylor prefera să ia masa într-unul din restaurantele locale, departe de tumultul Rivierei. Spre finalul zilei, oprim la cascada din Gorges du Loup, înaltă de 40 de metri, unde avem ocazia să facem câteva fotografii spectaculoase.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.