Plecare |
HOTEL |
Loc in Camera Dubla |
29.12.2024 -02.01.2025 |
BELLARIA 4 * |
440 EURO (EPUIZAT ) |
29.12.2024 -02.01.2025 |
UNIREA SPA 4* |
490 EURO( EPUIZAT ) |
Supliment SGL:80 EURO ( bellaria ) /110 EURO UNIREA SPA
Reducere TPL: hotelul nu dispune de camere triple
Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă.
Imbarcare din: Bucuresti
Servicii Incluse
-4 nopți cazare la hotel 4* în Iași
-Mic dejun bufet și cină
-Primire cu țuică fiartă și colac moldovenesc la sosire
-Petrecere de revelion cu cină festivă, pachet de băuturi, muzică live și momente folclorice
-Cină festivă pe 1 ianuarie, cu muzică și pachet de băuturi
-Turul Iașiului istoric
-Vizită ghidată la mănăstirile Iașiului: Golia și Cetățuia
-Alte vizite conform descrierii
-Transport cu autocar clasificat
-Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă
Nu sunt incluse
-Asigurarea storno
-Taxe și cheltuieli personale
-Mesele de prânz
-Intrările la obiectivele turistice
-Excursiile opționale
Excursii opționale neincluse în tarif
O zi peste Prut: Chișinău și Castelul Mimi: 35 euro/ persoană (tariful include turul castelului și grădinilor, prezentare și degustarea de trei vinuri)
Hotel Bellaria 4* www.bellaria.ro
Localizare Hotelul Bellaria beneficiază de o locație frumoasă într-o zonă rezidenţială liniştită din Iaşi. Hotelul oferă servicii de înaltă calitate şi facilităţi de ultimă generație într-o ambianţă cu design unic. Fiecare etaj este zugrăvit în culori diferite, cu decoraţiuni interioare alese cu grijă şi cu lucrări de artă româneşti.
Facilitățile hotelului Restaurantul Rustic este decorat în stil tradiţional moldovenesc şi oferă specialităţi regionale. Ciorba rădăuțeană, sărmăluțele în foi de varză și viță de vie, pastrama de oaie, tochitura moldovenească și colțunașii sunt doar câteva dintre bunătățile listate în meniul restaurantului. Internet wireless este disponibil în întregul hotel şi este gratuit.
Facilitățile camerelor Mobila din lemn masiv, lenjeria fină și microclimatul individual controlat asigură un sejur relaxant. Camerele sunt dotate cu televizor LCD și telefon. Baie cu marmură spaniolă reflectă bunul gust și este echipată cu uscător de păr, cosmetice, halat și papuci.
Unirea Hotel & Spa 4* www.hotelunirea.ro
Localizare Cunoscut pentru facilităţile de cazare în Iași la standarde înalte, Unirea Hotel & Spa este poziţionat în inima oraşului, cele mai multe obiective turistice fiind atinse printr-o plimbare de maxim 15 minute.
Facilitățile hotelului Hotelul oferă acces gratuit la zona de spa cu piscină încălzită, saună, baie turcească, jacuzzi şi sală de gimnastică. Oaspeţii se pot delecta cu diverse masaje şi tratamente de înfrumuseţare (contracost) sau pot face mişcare având la dispoziţie programele de aerobic. Restaurantul Panoramic de la etajul 13 oferă o vedere inegalabilă a oraşului. Sunt servite mâncăruri din bucătăria românească tradiţională şi specialităţi internaţionale.
Facilitățile camerelor Camerele sunt dotate cu TV cu ecran plat, aer condiționat, facilităti pentru a face cafea și ceai, seif, acces gratuit la internet de mare viteză și minibar. Pentru un plus de confort, se oferă halate de baie şi papuci.
GRUP MINIM 40 PERSOANE
Un Revelion de basm în orașul-bijuterie, Iași! Clădiri superbe, oameni veseli și zâmbitori, străduțe pitorești și piețe mari unde uiți noțiunea timpului și unde fiecare pas te poartă către un alt crâmpei de istorie sau de legendă. Un loc unde tradiționalul și cosmopolitul, străvechiul și modernul petrec la aceeași masă. Ceea ce îți dorim și ție!
Duminică, 29.12: București – Iași (aprox. 390 km)
Pornim spre capitala Moldovei. Sosire la hotel unde gazdele ne întâmpină călduros cu țuică fiartă și colac moldovenesc. Ne bucurăm de timp liber pentru o vizită la unul dintre muzeele orașului și de atmosfera de iarnă din centrul vechi.
Luni, 30.12: Chișinău și Castelul Mimi (aprox. 380 km)
Dacă tot e sărbătoare hai sa “colindăm” o zi și peste Prut, unde Chișinău ne întâmpină cu toate farmecele sale. Le admirăm într-o promenadă agale bifând Grădina Publică, Porțile Sfinte, Muzeul de Artă, Teatrul, Sala cu Orgă sau Catedrala Mitropolitană. Ieșim apoi din Chișinău și continuăm ziua festiv, cu o oprire la Château Mimi, una dintre celebrele castele ale Basarabiei. Podgoriile lui Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei sunt de poveste, iar despre prezența vinurilor pe masa țarului Nicolae al II lea sau a altor atlețe regale, s-a dus iute de veste. Vizităm grădinile și interiorul castelului, beciurile istorice și vedem cea mai veche colecție de vinuri din Moldova. Dacă premiile primite sunt binemeritate vom afla la o degustare a savuroaselor vinuri. După amiaza târziu repetăm formalitățile vamale și revenim la cazare.
Marți, 31.12: Tur de Iași – Petrecere de Revelion
După un mic dejun copios, ne așteaptă un tur al Iașului. Poposim la Bojdeuca lui Creangă, vizităm Parcul Copou și Teiul lui Eminescu, admirăm Palatul Culturii, Piața
Unirii, Casa Dosoftei și Biserica Trei Ierarhi. Palatul Roznovanu, Strada Lăpușneanu, Universitatea Al. I. Cuza și multe alte obiective ne țin atenția trează. După-amiază,
ne tragem sufletul și ne pregătim pentru petrecerea de Revelion. Cina festivă este însoțită de mâncăruri delicioase, pachet de băuturi și formație. La mulți ani!
Miercuri, 1.01: Mănăstirile Iașului – Cină festivă
Dormim până mai târziu și ne dregem cu bunătăți moldovenești, amintindu-ne seara trecută. Ne bucurăm de prima zi din Noul An cu o plimbare în decorul de
basm al mănăstirilor fortificate ale Iașului. Golia și Cetățuia sunt locuri parcă decupate din forfota urbană, oaze de pace sufletească și stare de bine. Încheiem cu o plimbare la “Plopii fără soț” de pe dealul Bucium, un pâlc de plopi din apropierea hanului Trei Sarmale, unde se ospătau și beau vinul prieteniei Eminescu și Creangă.
Seara ne așteaptă cu un carnaval vesel, condimentat cu preparate festive și muzică.
Joi, 2.01: Iași – București (aprox. 390 km)
Ne pregătim de plecarea spre casă, cu tolba plină cu amintiri minunate.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.