Pentru a patrunde rapid in atmosfera festiva a celei mai frumoase sarbatoare din an, cea mai sigura cale este de a vizita cel putin un targ tematic. In ultimii ani astfel de piete de Craciun au devenit din ce in ce mai interesante si au loc in cele mai captivante locatii din Europa. In consecinta nu e de mirare ca devin tot mai cautate de turisti.
Pietele de Craciun au un puternic iz de scortisoara, mere coapte si vin fiert, sunt decorate cu milioane de luminite stralucitoare si scaldate pe fundal in colinde traditionale. Abunda in idei minunate de cadouri si seteaza decorul perfect de sarbatoare si relaxare. Tot acest amalgam promite o desfatare la cote maxime pe toate planurile si toate simturile.
Cele mai cautate piete de Craciun prin Agentia Tourex
1. Viena
Craciunul vine mai repede in oras si tu nu ai voie sa-l pierzi! Pietele de Craciun din Viena prezinta avantajul experientei intrucat au o traditie indelungata. In 1298 Albrecht I le acorda cetatenilor Vienei privilegiul de a organiza un targ in Decembrie (“krippenmarket”). De atunci si pana azi caracterul si prevalenta acestor piete au luat o amploare considerabila. In 2018 peste 20 de piete de Craciun oficiale isi vor deschide portile si vor tenta vizitatorii cu o gama larga de cadouri de sezon, gustari, decoratiuni de pom, colinde si condimente.

2. Praga
Praga atrage in continuare prin romantism si opulenta, iar in perioada dinaintea Craciunului ofertele sale ajung la superlativ. Mentinerea traditiei legata de Nasterea Domnului este puternic intelenita in credintele populare cehe. Spectacolele organizate in Piata Orasului Vechi contureaza si mai mult magia sezoniera a Craciunului. La Praga are loc cel mai lung targ de Craciun care tine pana pe 6 ianuarie, inclusiv pe 25 Decembrie si in ultima zi din an. Potoleste-ti pofta de castane prajite, svarak si prajituri traditionale, dupa care te poti plimba in voie printre tarabele cu suveniruri. Daca ai o slabiciune pentru jucarii traditionale, cel mai probabil nu vei rezista tentatiei si vei cumpara o papusa ceha.
3. Munchen
Ai o mie de motive sa vizitezi targul de Craciun de la Munchen: te bucuri de o locatie desavarsita, gasesti cadouri inspirate pentru toata lumea (inclusiv pentru tine), intri rapid in atmosfera de sarbatoare, te relaxezi si gusti din toate bunatatile pe care localnicii le-au pregatit cu mare indemanare. In fiecare an la inceputul lunii Decembrie, pietele si strazile din Munchen iau forma unui paradis de culori si lumini, cu mirosuri seducatoare si clinchete festive. Sumedenia de optiuni originale, stilate si pretioase in materie de cadouri, face ca fiecare vis, fie el mai mare sau mai mic, sa se indeplineasca chiar aici.

4. Stockholm
Indrazneste sa gusti mai devreme din spiritul Craciunului. Imediat cum incepe Decembrie, la Stockholm se inalta instalatii luminoase elaborate care imbraca pietele, copacii si cladirile renumite intr-o stralucire romantica. Fie ca esti mai conservator sau adeptul unui Craciun atins de aripa spiritului contemporan, la Stockholm vei gasi ceea ce cauti. La casutele din lemn gasesti julmat (mancare traditionala de Craciun), glogg (vin fiert), lussekatter (chifle cu sofran), pepparkakor (biscuiti de turta dulce), clatite, painici pe vatra etc. Copiii sunt invitati sa danseze in jurul bradului de Craciun, sa cante colinde si sa vorbeasca direct cu Mosul. Desi piata de Craciun din Stockholm este mai mica in comparatie cu omologii sai europeni, decorul grandios merita din plin.
5. Paris
Daca iti place Craciunul, vei adora Parisul in Decembrie. Pietele traditionale reprezinta un eveniment major in Franta si debuteaza inca din noiembrie. Originare din Germania si Alsacia, pietele de Craciun s-au raspandit in Europa inca din 1990. Putin cate putin, ele au devenit un eveniment festiv important in timpul sezonului de Craciun si in capitala Frantei.
Azi in Paris se organizeaza piete de Craciun in mai multe puncte si reprezinta un succes total pentru trecatori: in Saint-Germain-des-Pré, Place de la Nation, pe Avenue des Champs-Elysées si in Place du Trocadéro. Targurile sunt pline de cabane din lemn care creaza o atmosfera calda si magica. Sunt locul ideal pentru a selecta decoratiuni pentru pom, obiecte festive, produse religioase, mestesugaresti si de arta. Cu siguranta vei gasi la Paris cadourile care vor asterne bucuria pe chipul celor dragi si ingredientele care vor transforma masa de Craciun intr-una mai apetisanta.

6. Cracovia
In piata mare Rynek Glowny este locul perfect sa traiesti magia alba a Craciunului, deoarece aici zapada este la ea acasa. Standurile atractive sunt pline cu preparate si bauturi traditionale (inclusiv votca si vin fiert, turta dulce, coltunasi, colaci sasesti, carnati si varza murata, cascaval afumat oscypek), suveniruri hand made realizate preponderent din lana si lemn, decoratiuni, brazi eleganti, coronite festive, haine si bijuterii specifice. Dupa ce te-ai dezmierdat cu toate acestea, nu pleca de la targ fara sa te plimbi cu trasura alba. Caii inhamati, purtand si ei haine festive, sunt pregatiti sa-ti dezvaluie inca putin din magia acestui oras polonez.

7. Varsovia
Fii atent. S-ar putea sa-l intalnesti aici pe Mos Craciun. Mancarea buna sta frumos la loc de cinste si isi are rolul sau in cadrul targului. Pregateste-te de un dezmat culinar cum rar intalnesti.
In ultimele luni din an, Varsovia se imbraca in cele mai frumoase haine de gala si se metamorfozeaza intr-o lume minunata plina de creativitate, patinoare, piete de Craciun iluminate elegant, in jurul carora domneste o atmosfera coplesitoare. Cel mai renumit targ de Craciun are loc in Piata Mare si atrage deopotriva localnici si turisti.
Spectacolele sunt acompaniate de activitati de calitate, colinde, concerte, intalniri cu autoritatile locale. Comerciantii ofera o gama varianta de ornamente de pom, obiecte pictate, ceramica, craft-uri din lemn, sticla si piele, bijuterii si jucarii. Din meniul traditional nu lipsesc grill-ul, oscypki-ul (un fel de branza afumata din regiunea Zakopane), vinul fiert Galician, nucile caramelizate, ciocolata si turta dulce. Expozantii din Old Town Square sunt cehi, lituanieni, unguri si danezi asa ca ai sanse mari sa gasesti intr-un singur loc toate cadourile pentru cei dragi.
Craciunul este perioada aceea speciala cand simti ca vrei sa daruiesti mai mult. Si ce modalitate mai buna de a-i rasfata pe cei dragi daca nu cu un cadou handmade achizitionat de la un targ de Craciun renumit din Europa? Viziteaza o piata de Craciun si aprovizioneaza-te cu o puzderie de cadouri unice pentru toata familia, toti prietenii si colegii la care tii.
La Tourex te invitam sa te alinti in ultima luna din an si sa transformi stresul Craciunului intr-o experienta festiva memorabila. Contacteaza-ne pentru a planifica din timp minivacanta perfecta pentru Targul de Craciun.





























