Acest circuit spectaculos ne poarta intr-o calatorie de-a lungul fluviului Mekong, prin unele dintre cele mai fascinante destinatii ale Asiei de Sud-Est – Thailanda, Laos si Cambodgia. Vom descoperi temple impresionante, orase incarcate de istorie si traditii autentice, dar si peisaje naturale deosebite, de la jungle tropicale si cascade spectaculoase pana la satele plutitoare de pe Mekong. Experienta este completata de croaziere pitoresti, intalniri cu cultura locala si vizitarea celebrului complex Angkor, una dintre cele mai mari minuni ale lumii. Circuitul se incheie cu zile de relaxare pe litoralul Thailandei, oferind echilibrul perfect intre explorare si odihna.
|
Plecare |
Hotel – pret loc in DBL |
| 01.01; 08.01; 29.01; 05.02; 12.02; 26.02.2027 |
de la 3238 € |
| 19.02.2027 |
de la 3288 € |
| 22.01; 05.03.2027 |
de la 3038 € |
Servicii Incluse
-transport cu avionul Bucuresti – Bangkok – Bucuresti, cursa charter (zbor direct) operata de LOT Polish Airlines cu aeronava Boeing 787 Dreamliner;
-zboruri interne cu companii locale: Bangkok – Chiang Rai; Vientiane – Pakse; Siem Rea- Bangkok;
-un bagaj de cala de 20 kg/persoana si un bagaj de cabina de 5 kg/persoana pentru toate zborurile;
-transferuri aeroport – hotel – aeroport;
-transport cu autocarul pe parcursul excursiei conform itinerariului;
-14 nopti cazare in hoteluri de 3* si 4*: 1 noapte in Bangkok, 1 noapte in Chiang Rai, 1 noapte in Pak Beng, 2 nopti in Luang Prabang, 1 noapte in Phonsavan, 1 noapte in Vientiane, 2 nopti in Muang Khong, 2 nopti in Siem Reap, 3 nopti in Pattaya – Jomtien;
-14 mic dejunuri, 5 mese de pranz si 6 cine conform program;
-tururi de oras in orasele: Bangkok, Chiang Rai, Luang Prabang, Vientiane, Si Phan Don, Siem Reap (Angkor);
-croaziera pe fluviul Mekong: Chiang Khong – Pak Beng si Pak Beng – Luang Prabang;
-intrari la obiectivele turistice mentionate in program:
-Wat Saket (Bangkok)
-Muzeul Barcilor Regale
-Wat Rong Khun (Templul Alb)
-Pesterile Pak Ou
-Muzeul National (Palatul Regal) Luang Prabang
-templele Wat Mai, Wat Xieng Thong, Wat Sene, Wat Vixun
-cascadele Kuang Si
-Campia Borcanelor
-Wat Si Saket, Wat Si Muang
-Pha That Luang
-Buddha Park
-complexul Wat Phu (Champassak)
-cascadele Li Phi si Khone Phapheng
-complexul Koh Ker (inclusiv Prasat Thom)
-complexul Angkor cu Angkor Thom (Bayon, Baphuon, Terasa Elefantilor, Terasa Regelui Lepros), Angkor Wat, Ta Prohm;
-plimbare cu barca pe canalele Klong (Bangkok);
-vizite in sate traditionale lao si hmong;
-vizite piete locale si zone rurale;
-insotitor roman de grup;
-taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari);
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna aprilie 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
Nu sunt incluse
-asigurarea medicala de calatorie (optionala);
-asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
-bacsisurile pentru ghizii locali, soferi, bagajisti si personalul hotelier, taxe de rezervare, in valoare de aproximativ 160 USD/persoana – se achita conducatorului de grup la sosirea in Thailanda;
-excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
-bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.
-Nota: cetatenii romani pot calatori in Regatul Thailandei fara viza de intrare, perioada maxima admisa fiind de 60 de zile. Valabilitatea pasaportului simplu electronic trebuie sa fie de cel putin 6 luni de la data intrarii pe teritoriul acestui stat si sa aiba doua pagini libere.
-Toti calatorii care sosesc in Thailanda sunt obligati sa completeze Cardul de Sosire pentru Thailanda (TDAC). Formularul poate fi accesat la urmatorul link: https://tdac.immigration.go.th/arrival-card/#/home. Acesta este gratuit si trebuie completat incepand cu 72 de ore inainte de sosire si pana la momentul intrarii in tara.
Orar de zbor informativ:
Plecare 01.01.2027
Bucuresti Otopeni 16:55 – Bangkok 06:55 (a doua zi) durata zborului: 09h00min
Bangkok 10:15 – Bucuresti Otopeni 15:55 durata zborului: 10h45min
Plecari in perioada 08.01 – 12.03.2027
Bucuresti Otopeni 18:20 – Bangkok 08:20 (a doua zi) durata zborului: 09h00min
Bangkok 10:15 – Bucuresti Otopeni 15:55 durata zborului: 10h45min
GRUP MINIM 25 persoane:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 25 persoane. Pentru un numar mai mic de 25 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 15 participanti cu 45 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
INFO AERONAVA ZBOR CHARTER:
Zborul este de tip charter si va fi efectuat de compania aeriana LOT Polish Airlines cu aeronava de tip Boeing 787 Dreamliner, cu posibilitatea de a alege o clasa de calatorie.
Aeronavele Boeing 787 Dreamliner sunt alegerea ideala pentru zboruri lung-curier, oferind un echilibru excelent intre eficienta si confort. Cu o autonomie mare, acestea asigura operare optima, iar cabina moderna – cu aer mai umed, presiune imbunatatita, iluminare ambientala si ferestre panoramice – contribuie la o experienta de calatorie deosebita. La clasa Economy, serviciul de catering include doua mese: un preparat cald si un sandvis cu sunca sau branza. Pasagerii vor beneficia, de asemenea, de apa oferita gratuit pe toata durata zborului. Alte bauturi racoritoare, bauturi alcoolice si produsele disponibile in meniul Sky Bar pot fi achizitionate la bord contra cost.
Clasele Premium si Business beneficiaza de un serviciu de catering mai variat, care include preparate suplimentare, bauturi alcoolice (in cantitati limitate) si bauturi nealcoolice selectate. De asemenea, pasagerii acestor clase beneficiaza de o toleranta de bagaj mai mare (bagaj de cala de 25 kg/piesa si bagaj de cabina de maxim 8 kg/persoana) ) Toate clasele dispun de un sistem individual de divertisment in timpul zborului, cu un monitor separat in fata fiecarui loc. Mai multe informatii pot fi gasite pe site-ul companiei: https://www.lot.com/us/en/explore/about-lot/fleet/boeing-787-8-dreamliner Daca, din motive obiective, nu este disponibila o aeronava Dreamliner , LOT Polish Airlines va furniza o alta aeronava de standard similar.
Ziua 1: BUCURESTI – BANGKOK
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul international Henri Coanda (Otopeni) cu doua ore inainte de ora decolarii, pentru imbarcare pe cursa charter (zbor direct) operata de compania LOT Polish Airlines cu destinatia Bangkok. Vom porni intr-o calatorie fascinanta spre Thailanda, o destinatie exotica ce imbina armonios cultura traditionala, templele spectaculoase si peisajele tropicale.
Ziua 2: BANGKOK Mese: pranz, cina
Sosire in cursul diminetii in Bangkok, capitala vibranta a Thailandei, un oras al contrastelor, unde zgaraie-norii moderni se imbina cu templele aurite si traditiile orientale. La sosire in Bangkok vom efectua formalitatile de intrare in tara, dupa care vom incepe un tur panoramic al capitalei Thailandei. Vom vizita Wat Saket (Muntele de Aur), unul dintre cele mai importante temple ale orasului, de unde vom admira panorama asupra Bangkokului. Pranzul este inclus. Programul continua cu o croaziera pe canalele Klong, vechile artere de transport ale orasului, care ofera o perspectiva autentica asupra vietii locale. In timpul croazierei vom vizita Muzeul Barcilor Regale, unde sunt expuse ambarcatiuni traditionale folosite in ceremonii regale. Transfer la hotel, cina si cazare la hotel Bangkok Palace 4* (sau similar).
Ziua 3: BANGKOK – CHIANG RAI (zbor intern) Mese: mic dejun
Mic dejun. Dimineata vom avea transfer la aeroport pentru zborul intern catre Chiang Rai, situat in nordul Thailandei, o regiune renumita pentru peisajele sale montane, cultura autenticac si templele spectaculoase. La sosire, vom descoperi una dintre cele mai impresionante atractii ale Thailandei – celebrul Wat Rong Khun, cunoscut sub numele de Templul Alb. Aceasta creație unica, impresioneaza prin arhitectura sa neobisnuita. Intregul complex este construit in nuante de alb stralucitor, simbol al puritatii, fiind decorat cu oglinzi care reflecta lumina soarelui si creeaza un efect vizual spectaculos. Dupa vizita, transfer la hotel si cazare in Chiang Rai la hotel Phowadol Resort 4* (sau similar).
Ziua 4: CHIANG RAI – CHIANG KHONG – PAK BENG (croaziera pe Mekong) Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun devreme. Vom pleca spre Chiang Khong, oras situat la granita dintre Thailanda si Laos, unde vom efectua formalitatile de frontiera si obtinerea vizei pentru Laos. Dupa traversarea granitei, vom ajunge la port, unde ne vom imbarca pe o barca traditionala din lemn pentru o experienta de neuitat pe fluviul Mekong. Croaziera pe Mekong reprezinta unul dintre cele mai spectaculoase momente ale circuitului, oferindu-ne ocazia de a descoperi viata autentica din aceasta regiune a Asiei de Sud-Est. Fluviul, unul dintre cele mai lungi din lume, traverseaza mai multe tari si reprezinta o adevarata artera de viata pentru comunitatile locale. Pe parcursul croazierei vom admira peisaje naturale impresionante, sate traditionale si activitatile zilnice ale localnicilor. In functie de conditiile locale, vom face opriri in sate izolate pentru a descoperi stilul de viata simplu si autentic al comunitatilor lao. Pranzul va fi servit la bord, intr-un cadru relaxant, in timp ce vom continua navigarea catre Pak Beng, un mic oras situat pe malul Mekongului. La sosire, transfer la hotel si cazare la complex turistic BKC Villa.
Ziua 5: PAK BENG – LUANG PRABANG (croaziera pe Mekong) Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. Dimineata vom vizita piata locala din Pak Beng, unde vom putea observa produsele traditionale si viata cotidiana a locuitorilor din aceasta zona. Ne vom reimbarca apoi pe vas pentru a continua croaziera spre Luang Prabang, unul dintre cele mai frumoase si bine conservate orase din Asia de Sud-Est, inclus in patrimoniul mondial UNESCO.Pe traseu vom face mai multe opriri pentru a descoperi cultura locala. Vom vizita un sat traditional al comunitatii Hmong, unde vom afla mai multe despre obiceiurile si stilul de viata al acestora. Vom continua cu vizita la pestera Pak Ou, un loc sacru unde se afla sute de statuete Buddha, depuse de-a lungul secolelor de catre credinciosi. De asemenea, vom opri in satul Ban Sang Hai, cunoscut pentru productia bauturii traditionale Lao-Lao, obtinuta din orez.
Pranzul va fi servit la bord. Sosire in Luang Prabang, transfer la hotel si cazare la hotel Sada 4* (sau similar)
Ziua 6: LUANG PRABANG Mese: mic dejun, cina
Mic dejun. Ziua de astazi este dedicata descoperirii orasului Luang Prabang, un loc unde spiritualitatea budista, arhitectura coloniala si natura spectaculoasa se imbina armonios. Vom vizita Muzeul National, fostul Palat Regal, unde vom descoperi colectii valoroase de obiecte istorice si religioase. Continuam cu templul Wat Mai si urcam pe dealul Phousi, de unde vom admira o panorama spectaculoasa asupra orasului si a raurilor Mekong si Khan. Programul continua cu vizitarea unor temple emblematice precum Wat Vixun, Wat Sene si Wat Xieng Thong, unul dintre cele mai importante lacasuri de cult din Laos, renumit pentru arhitectura sa eleganta si decoratiunile deosebite. Vom vizita apoi satul Phanon, cunoscut pentru traditia tesutului manual, unde vom putea observa tehnici artizanale locale. Dupa-amiaza vom pleca spre cascadele Kuang Si, unele dintre cele mai spectaculoase din Laos, formate din mai multe trepte de apa de culoare turcoaz, unde doritorii pot face baie. Cina la un restaurant local si cazare la acelasi hotel in Luang Prabang.
Ziua 7: LUANG PRABANG – PHONSAVAN Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. Vom pleca spre Phonsavan, traversand peisaje montane spectaculoase si sate traditionale. La sosire vom vizita celebra Campie a Borcanelor, un sit arheologic unic, unde se afla zeci de vase uriase din piatra, raspandite pe campii. Originea si rolul acestora raman inca un mister, fiind considerate urne funerare vechi de peste 2000 de ani. Atmosfera locului este una aparte, oferind un peisaj neobisnuit si fascinant. Pranz inclus. Cazare in zona Phonsavan la hotel Anoulack Khen Lao 3* (sau similar).
Ziua 8: PHONSAVAN – VIENTIANE (zbor intern) Mese: mic dejun, cina
Mic dejun. Transfer la aeroport si zbor spre Vientiane, capitala Laosului. La sosire vom face un tur de oras, descoperind principalele atractii ale capitalei. Vom vizita Wat Si Saket, cel mai vechi templu din oras, renumit pentru miile de statuete Buddha. Continuam cu monumentul Patuxai, simbol al independentei Laosului, si templul Pha That Luang, un impresionant monument aurit si simbol national. Vom avea timp si pentru o scurta oprire in zona centrala a orasului, unde putem descoperi atmosfera locala. Cina la restaurant local si cazare la Eastin hotel 4* (sau similar) in Vientiane.
Ziua 9: VIENTIANE – PAKSE – CHAMPASSAK – SI PHAN DON Mese: mic dejun, cina
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul catre Pakse, oras situat in sudul Laosului, o regiune cunoscuta pentru peisajele sale naturale si pentru apropierea de fluviul Mekong. La sosire vom pleca spre Champassak, unde vom vizita complexul arheologic Wat Phu, inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Acest templu khmer, construit in secolul al XI-lea, este unul dintre cele mai vechi situri religioase din regiune si impresioneaza prin amplasarea sa spectaculoasa la poalele unui munte sacru. Vom continua apoi calatoria catre Si Phan Don, cunoscut si sub denumirea de „Taramul celor 4000 de insule”, o zona unica a fluviului Mekong unde apa se ramifica intr-o multitudine de canale si insule. Sosire, timp liber pentru relaxare intr-un cadru natural deosebit. Cina la restaurant local si cazare la hotel Pon Arena 3* (sau similar) in Muang Khong.
Ziua 10: SI PHAN DON Mese: mic dejun, cina
Mic dejun. Ziua este dedicata explorarii regiunii Si Phan Don, un loc unde timpul pare sa curga mai lent, iar natura domina peisajul. Vom descoperi insulele din zona, caracterizate prin sate traditionale, campuri de orez si peisaje tropicale. Atmosfera este completata de influente coloniale si de stilul de viata simplu al localnicilor. Vom vizita cascada Li Phi (cascada Somphamit), cunoscuta pentru forta apelor si pentru rolul sau natural de bariera intre Laos si Cambodgia. Continuam cu vizita la cascada Khone Phapheng, cea mai mare cascada din Asia de Sud-Est, supranumita „Niagara Asiei”, un spectacol impresionant al naturii. Cina la restaurant local si cazare la acelasi hotel in Muang Khong.
Ziua 11: SI PHAN DON – KOH KER – SIEM REAP Mese: mic dejun, cina
Mic dejun. Vom pleca spre granita dintre Laos si Cambodgia, unde vom efectua formalitatile de frontiera si obtinerea vizei. Dupa intrarea in Cambodgia, vom continua deplasarea catre Koh Ker, fosta capitala a Imperiului Khmer, ascunsa in mijlocul junglei. Acest sit mai putin vizitat impresioneaza prin templele sale misterioase si atmosfera salbatica. Vom vizita templul Prasat Thom, o piramida in trepte care se ridica deasupra padurii, oferind o imagine spectaculoasa asupra imprejurimilor. Continuam drumul spre Siem Reap, orasul care reprezinta poarta de acces catre complexul Angkor. Sosire, transfer la hotel, cina si cazare la hotel City River 4* (sau similar) in Siem Reap.
Ziua 12: COMPLEXUL ANGKOR Mese: mic dejun, pranz
Mic dejun. Ziua de astazi este dedicata explorarii unuia dintre cele mai impresionante situri arheologice din lume – complexul Angkor, inclus in patrimoniul UNESCO si simbol al Cambodgiei. Vom incepe cu Angkor Thom, fosta capitala a Imperiului Khmer, unde vom vizita templul Bayon, celebru pentru turnurile sale decorate cu chipuri enigmatice. Continuam cu templul Baphuon si Terasa Elefantilor, loc utilizat in trecut pentru ceremonii regale, precum si Terasa Regelui Lepros, decorata cu basoreliefuri detaliate. Vom trece prin Poarta Sudica a orasului Angkor Thom, una dintre cele mai spectaculoase intrari monumentale. Punctul culminant al zilei este vizita la Angkor Wat, cel mai mare templu religios din lume, o capodopera arhitecturala impresionanta prin dimensiuni, detalii si simbolism. Dupa masa de pranz, vom vizita templul Ta Prohm, renumit pentru copacii uriasi ale caror radacini se impletesc cu structurile de piatra, creand un decor unic si misterios. Cazare la hotel in Siem Reap.
Ziua 13: SIEM REAP – THAILANDA (PATTAYA / JOMTIEN) Mese: mic dejun
Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor vom pleca la aeroport pentru zbor Siem Reap – Bangkok. De la aeroportul din Bangkok vom continua apoi deplasarea catre zona de litoral – Pattaya, Jomtien. La sosire, cazare si timp liber pentru relaxare. Aceasta etapa marcheaza inceputul sejurului la mare, unde ne vom bucura de plaje, soare si atmosfera tropicala. Cazare la hotel Asia Pattaya 4* sau similar.
Ziua 14: PATTAYA / JOMTIEN Mese: mic dejun
Mic dejun. Zi libera pentru relaxare pe plajele exotice ale Thailandei. Va puteti bucura de nisipul fin, apele calde ale Golfului Thailandei si atmosfera tropicala specifica acestei regiuni. Pentru doritori, exista posibilitatea participarii la excursii optionale, precum: vizita pe insula Koh Lan, renumita pentru plajele sale spectaculoase si apele cristaline (tarif informativ 70 USD/persoana), spectacol de cabaret, o experienta plina de culoare si divertisment (tarif informativ 45 USD/persoana), vizita la un sanctuar al elefantilor tarif informativ 110 USD/persoana)
Aceste patru zile sunt dedicata in totalitate relaxarii si experientelor individuale. Puteti alege sa va bucurati de plaja si facilitatile hotelului sau sa explorati imprejurimile, descoperind restaurante locale, piete traditionale sau activitati nautice. Atmosfera relaxata, peisajele exotice si ritmul lent al vietii de pe litoral completeaza perfect experienta acestui circuit, oferind un echilibru intre explorare si odihna. Ziua 15: PATTAYA / JOMTIEN Mese: mic dejun
Mic dejun. Timp liber pentru odihna, plaja sau activitati individuale. Putem continua explorarea zonei sau ne putem bucura de facilitatile hotelului si de atmosfera relaxanta a litoralului thailandez. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 16: BANGKOK – BUCURESTI Mese: mic dejun
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor charter (cursa directa) al companiei LOT Polish Airlines. Decolare din Bangkok dimineata si sosire in Bucuresti in cursul dupa amiezii.
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.
TOUREX.RO - Marca inregistrata a S.C. HESTIA WORLD SRL | TOUREX.RO | OFERTACITYBREAK.RO | CONTACT
S.C. HESTIA WORLD SRL este inregistrata ca operator de date cu caracter personal nr. 22796
Licenta Numarul: 1618 din 27.03.2019; Brevet Turism – nr. 1797 din 01.11.2010; Polita de asigurare OMNIASIG GROUP S.A POLITA SERIA I NR 60067 | Data Expirare: 31/01/2027 Politica de Cookies | GDPR