Norvegia este mai mult decat o destinatie turistica, este o intoarcere la radacinile existentei, o serie de trairi si senzatii intr-o tara in care natura se gaseste in stare pura de mii si mii de ani! Cascadele se pravalesc peste stanci aproape verticale, iar pe malul apei isi fac aparitia satele, care par pictate pe o carte postala, cu traditionalele lor case rosii din lemn si cu turlele albe ale bisericilor. Scaldate vara de lumina orbitoare a soarelui si biciuite iarna de ploi naprasnice, fiordurile sunt de o frumusete salbatica, iar maretia lor va infioara!
|
Plecare |
Loc in Camera Dubla |
|
20.07.2026 |
de la 1425 € |
(loc in camera dubla, taxe incluse)
Orar informativ de zbor (ore locale ):
Cluj Napoca (CLJ) 13:00 – Oslo (TRF) 14:45 durata zborului: 2h 45min
Oslo 15:20 (TRF) – Cluj Napoca (CLJ) 19:00 durata zborului: 2h 40min
Servicii Incluse
-transport cu avionul Cluj Napoca – Oslo – Cluj Napoca cu compania Wizzair;
-doua bagaje de cala si un bagaj de mana;
-transport cu autocar pentru intreg traseul;
-transferuri aeroport – hotel – aeroport;
-7 nopti cazare cu mic dejun: 3 nopti in Oslo, 1 noapte in Hovden, 1 noapte in Bergen, 1 noapte in Stryn, 1 noapte in Dombas, la hoteluri echivalent 3*- 4* (Norvegia nu practica sistemul incadrarii hotelurilor pe criteriul stelelor iar echivalarea mentionata se bazeaza pe scorul Google la data lansarii programului);
-3 cine: zilele 2, 4 si 5 (zilele se pot schimba in functie de disponibilitate);
-tur pietonal cu ghid local in Oslo (3 ore) si Bergen (2 ore);
-oprire la cascada Låtefoss;
-oprire la biserica din lemn Heddal (intrarea nu este inclusa) din Nottoden;
-vizitarea ghetarului Briksdal;
-treceri cu ferry-boat: Jondal – Tørkvikbygd, Eidsdal – Linge, Lavik – Oppedal;
-croaziera de o ora prin Fiordul Geiranger;
-insotitor roman de grup;
-taxele de aeroport (pot suferi modificari).
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv februarie 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.
Nu sunt incluse
-asigurarea medicala (nu este obligatorie, dar este recomandata);
-asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
-excursiile optionale: tur de oras cu ghid local in Bergen, Muzeul Fram, Croaziera pe fiordul Sognefjord Bergen – Lavik – 2h15min, Maihaugen.
-bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: aproximativ 40 EURO /persoana – reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice;
-bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.
EXCURSII OPTIONALE (preturi informative):
-Vizitare Muzeul Fram 13 euro/ persoana;
-Maihaugen si Muzeul Olimpic: 15 euro / persoana;
-Croaziera Sognefjord (Bergen – Lavik): 85 euro / persoana;
NOTA. Preturile excursiilor optionale sunt informative si sunt valabile pentru minim 20 participanti. Acestea pot suferi modificari fata de prezenta oferta. Excursiile optionale se efectueaza in functie de disponibilitatile locale.
GRUP MINIM : 30 PERSOANE
Oferta a fost calculata pentru un grup de 30 persoane.
Pentru un numar mai mic de 30 participanti, nu se percepe niciun supliment. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 15 participanti cu 45 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
Ziua 1: CLUJ NAPOCA – OSLO
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj Napoca la ora 11:00. Plecare spre Norvegia cu zborul companei Wizzair pe ruta Cluj Napoca – Oslo (Aeroport Oslo Sandefjord Torp). Decolarea este prevazuta la ora 13:00 iar sosirea la destinatie la ora locala 14:45. Transfer si cazare la hotel Park Inn Radisson Oslo Airport Hotel West (echivalent 4*) sau similar.
Ziua 2: OSLO – KONGSBERG – NOTODDEN – TELEMARK – HARDANGERVIDDA – HOVDEN (350 km)
Mic dejun. Plecare spre Kongsberg si Notodden. Kongsberg, este un oras fondat in secolul al XVII-lea dupa descoperirea unor importante zacaminte de argint, unde astazi istoria mineritului se impleteste cu tehnologia moderna. Ne continuam drumul catre Notodden, unde vom admira cea mai mare biserica de lemn de tip stavkirke din Norvegia – Heddal, o impresionanta constructie medievala din secolul al XIII-lea, decorata cu motive inspirate din traditia vikinga. Vom face apoi o scurta oprire pentru a admira celebrul Canal Telemark, cu o lungime de 105 km, inaugurat in anul 1892, renumit pentru sistemul sau de ecluze. Traversam regiunea Telemark, un tinut al muntilor impaduriti si al peisajelor salbatice, considerat leaganul schiului modern si una dintre zonele preferate de iubitorii de natura. Vom strabate cu autocarul partea sudica a platoului Hardangervidda, cea mai mare zona montana din Europa de Nord, intinsa pe aproximativ 10.000 km², unde traiesc ultimele turme salbatice de reni din lume. Cina si cazare la hotel/ cabana Hovden Fjellstoge (echivalent 4*) sau similar.
Ziua 3: HOVDEN – ODDA – BERGEN (310 km)
Mic dejun. Plecare spre Odda, cu oprire pentru a admira impresionanta Cascada Latefoss, una dintre cele mai spectaculoase din Norvegia. Continuam cu vizitarea Parcului National Ghetarul Folgefonna, unde vom descoperi peisaje glaciare impresionante, apoi traversam cu feribotul magnificul fiord Hardanger, renumit pentru frumusetea sa naturala. Ne indreptam spre Bergen, cu o oprire la pitoreasca Cascada Steindalsfossen, unde vom avea ocazia sa ne apropiem si sa o admiram. Ajunsi in Bergen, vom efectua un tur ghidat al orasului (aproximativ 2
ore), descoperind cele mai importante atractii, printre care cartierul hanseatic Bryggen inclus in patrimoniul UNESCO, faimoasa Piata de Peste si portul animat al orasului. Cazare in zona Bergen la hotel Thon Bergen Airport (echivalent 4*) sau similar.
Ziua 4: BERGEN – SOGNEFJORD – GHEȚARUL BRIKSDAL– STRYN (350 km)
Mic dejun. Optional, va propunem o croaziera pe Sognefjord, cel mai lung si adanc fiord din Norvegia, intre Bergen si Lavik. Sosire la Lavik si oprire la biserica octogonala din lemn. Continuam traseul prin sate pitoresti amplasate pe versantii muntilor, multe dintre ele avand origini din perioada vikinga. Ajungem in Briksdal, unde vom face o plimbare usoara pana la limba ghetarului Jostedalsbreen, care coboara spectaculos spre un lac de culoare smarald. Continuam apoi drumul spre Stryn, un orasel pitoresc inconjurat de ghetari si fiorduri impresionante. Cina si cazare la Stryn Hotel (echivalent 4*) sau similar.
Ziua 5: STRYN – GEIRANGERFJORD – DRUMUL VULTURILOR – DRUMUL TROLILOR – DOMBAS (250 km)
Mic dejun. Plecam spre Geiranger, unde ne vom imbarca pe o croaziera pe celebrul Geirangerfjord (UNESCO), supranumit „perla fiordurilor”. Pe parcursul navigarii vom descoperi versanti abrupti, cascade spectaculoase, printre care si faimoasele „Cele Sapte Surori”, si peisaje care au facut din acest fiord unul dintre cele mai fotografiate din Norvegia. Continuam apoi drumul cu autocarul pe Drumul Vulturilor (Ørnevegen), admirand panoramele sale spectaculoase. Traversam cu ferry-boat-ul Eidsdal – Linge si continuam pe faimosul Drum al Trolilor (Trollstigen), una dintre cele mai spectaculoase sosele montane din Europa, cu serpentine abrupte si privelisti impresionante. Trecem prin Valea Romsdal si zona montana Dovrefjell, habitat natural pentru reni si boi moscati. Cina si cazare la Hotel Dombas (echivalent 3*) sau similar.
Ziua 6: DOMBAS– RINGEBU – LILLEHAMMER – OSLO (310 km)
Mic dejun. Vom pleca din Dombas, catre Ringebu, un oras incarcat de legende despre vikingi si troli. Continuam catre Lillehammer, oras cunoscut pentru Jocurile Olimpice de Iarna din 1994 si pentru arhitectura traditionala din lemn. Apoi o sa vizitam trambulina de sarituri cu schiurile Lysgardsbakkene, de unde se poate admira o panorama superba asupra orasului si lacului Mjøsa. Optional, se poate vizita muzeul in aer liber Maihaugen, unul dintre cele mai importante muzee etnografice din Scandinavia. Continuam drumul spre Oslo, de-a lungul malurilor pitoresti ale lacului Mjøsa. Cazare la Park Inn by Radisson Oslo Airport Hotel West (echivalent 4*) sau similar.
Ziua 7: OSLO (100 km)
Mic dejun. Tur de oras in Oslo cu ghid local: unde vom admira Primaria (unde se decerneaza Premiile Nobel pentru Pace), Opera si fortareata medievala Akershus. Continuam cu vizitarea Parcului de Sculpturi Vigeland, una dintre cele mai impresionante creatii artistice in aer liber din lume. Urcam apoi pe dealul Holmenkollen, celebrul complex de sarituri cu schiurile, de unde ne bucuram de o vedere panoramica asupra orasului (intraea nu este inclusa). Optional, putem vizita Muzeul Fram, dedicat explorarilor polare. Cazare la Park Inn by Radisson Oslo Airport Hotel West (echivalent 4*) sau similar.
Ziua 8: OSLO – CLUJ NAPOCA
Mic dejun. Eliberarea camerelor si transfer la aeroport pentru imbarcare pe cursa Wizzair, cu decolare la ora locala 15.20. Sosirea in Cluj Napoca este prevazuta la ora 19.00
Vrei sa rezervi un bilet de avion? Sau doar o camera de hotel ? Ori poate pe amandoua. Agentia de turism Tourex iti pune la dispozitie cele mai bune oferte pentru biletele de avion. Cautam cele mai bune tarife de bilete de avion la orice companie aeriana doar pentru tine. Nu trebuie decat sa ne spui destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, iar oferta noastra va sosi cu promptitudine.
Iti reamintim ca iti facem rezervari la peste 90.000 de hoteluri din toata lumea. Pe langa oferta prezentata iti aducem la cunostinta si variatele oferte speciale pentru city break-uri, circuite sau sejururi precum si pachete de vacanta early booking sau last minute. Ofertele noastre includ servicii de asigurari medicale de calatorie, transferuri de la/catre aeroport etc.
Sau poate ai nevoie de ajutor pentru programarea urmatoarei calatorii de afaceri sau conferinte? Tourex e aici pentru tine. Agentii de turism “corporate” va ofera cele mai bune solutii de planificare a bugetului si a evenimentului pe care il pregatiti, cea mai buna oferta de cazare si zborul cel mai convenabil.
TOUREX.RO - Marca inregistrata a S.C. HESTIA WORLD SRL | TOUREX.RO | OFERTACITYBREAK.RO | CONTACT
S.C. HESTIA WORLD SRL este inregistrata ca operator de date cu caracter personal nr. 22796
Licenta Numarul: 1618 din 27.03.2019; Brevet Turism – nr. 1797 din 01.11.2010; Polita de asigurare OMNIASIG GROUP S.A POLITA SERIA I NR 60067 | Data Expirare: 31/01/2027 Politica de Cookies | GDPR